Secvenţă audio din emisiunea tv "Vânătorul de scântei".
Mai multe fişiere audio ...Ascultă-mă. Ascultă, mă, Radio T!
eba si haina militara
8 iunie 2009
Turismul electoral, sport naţional
Turismul electoral a fost sport naţional în ziua alegerilor. Mai mult ca niciodată până acum. Metoda a fost patentată în alegerile precedente. S-a ajuns aici pentru că la vremea respectivă nu s-a luat nicio măsură. Liderii partidelor mărginindu-se doar să se acuze reciproc de fraudă. Dacă a mers o data, de ce nu ar merge şi a două oară.
Bine aţi venit în Land of choice”, unde nu prea aveţi de ales pe cine pune ştampila. Şi dacă tot ne doare în galoş de Parlamentul European, de ce să nu avem un ce profit. Vot contra bani. Îţi dau, îmi dai.
Să luăm câteva exemple la Giurgiu. La Şcoala nr. 8 au votat oameni veniţi cu autocarele din Băneasa, Frăteşti, Vărăşti. Ce căutaţi, mă, pe aici? Ne întoarcem din excursie din Bulgaria, au răspuns câţiva indivizi îmbrăcaţi ca de la coada vacii. Alţii, la aceeaşi secţie de votare, s-au prezentat în şlapi. Voi ce căutaţi, mă, la Giurgiu? Am venit la o nuntă, a fost răspunsul.
Şcoala nr. 3 s-a transformat la un moment dat într-o veritabilă autogara. Veneau şi plecau autobuzele cu "turişti" mai ceva ca din autogara Rahova, de unde pleacă românii în Europa.
La un moment dat, în secţie intră doi bătrâni, care abia se ţineau în bastoane. Întrebaţi ce caută pe acolo, au spus că au venit la copii, la Giurgiu. Preşedinta secţiei de vot le atrage atenţia că votul dublu atrage după sine puşcărie. Când au auzit ce-i aşteaptă, cei doi au cerut să li se înapoieze buletinele de vot, că s-au răzgândit, nu mai votează.
La secţia de vot de la şcoala nr. 8 vine un individ de prin satul Bălanu, supărat nevoie mare şi cere să i se anuleze votul că vrea să voteze în satul lui, că i s-a promis 300 000 de lei pentru vot şi nu i-a primit.
În comuna Vedea au venit votanţi din Teleorman şi Bacău. Cum au ajuns turiştii ăştia în "staţiunea montană" Vedea, poate să ne spună Nelu Simion, de la PD-L Giurgiu, dacă doreşte să o facă.
În localitatea Chiriacu s-au înscris pe liste suplimentare o groază de indivizi, care, chipurile, se aflau la pescuit.
Mai are rost să continuăm cu exemplele? Sunt cu grămada. Aşa dar, numai dacă nu vrei, nu vezi că s-au fraudat la greu alegerile. Este foarte simplu de constatat. Confruntarea listelor suplimentare cu listele din comunele de reşedinţă. Dar, vă întreb, cine are interes să facă aşa ceva? Mă tem că nu are cine. Acuzaţiile reciproce de fraudă ascunde în fapt incompetenţa partidelor de a oferi o alternativă viabilă alegătorului.
Bine aţi venit în Land of choice”, unde nu prea aveţi de ales pe cine pune ştampila. Şi dacă tot ne doare în galoş de Parlamentul European, de ce să nu avem un ce profit. Vot contra bani. Îţi dau, îmi dai.
Să luăm câteva exemple la Giurgiu. La Şcoala nr. 8 au votat oameni veniţi cu autocarele din Băneasa, Frăteşti, Vărăşti. Ce căutaţi, mă, pe aici? Ne întoarcem din excursie din Bulgaria, au răspuns câţiva indivizi îmbrăcaţi ca de la coada vacii. Alţii, la aceeaşi secţie de votare, s-au prezentat în şlapi. Voi ce căutaţi, mă, la Giurgiu? Am venit la o nuntă, a fost răspunsul.
Şcoala nr. 3 s-a transformat la un moment dat într-o veritabilă autogara. Veneau şi plecau autobuzele cu "turişti" mai ceva ca din autogara Rahova, de unde pleacă românii în Europa.
La un moment dat, în secţie intră doi bătrâni, care abia se ţineau în bastoane. Întrebaţi ce caută pe acolo, au spus că au venit la copii, la Giurgiu. Preşedinta secţiei de vot le atrage atenţia că votul dublu atrage după sine puşcărie. Când au auzit ce-i aşteaptă, cei doi au cerut să li se înapoieze buletinele de vot, că s-au răzgândit, nu mai votează.
La secţia de vot de la şcoala nr. 8 vine un individ de prin satul Bălanu, supărat nevoie mare şi cere să i se anuleze votul că vrea să voteze în satul lui, că i s-a promis 300 000 de lei pentru vot şi nu i-a primit.
În comuna Vedea au venit votanţi din Teleorman şi Bacău. Cum au ajuns turiştii ăştia în "staţiunea montană" Vedea, poate să ne spună Nelu Simion, de la PD-L Giurgiu, dacă doreşte să o facă.
În localitatea Chiriacu s-au înscris pe liste suplimentare o groază de indivizi, care, chipurile, se aflau la pescuit.
Mai are rost să continuăm cu exemplele? Sunt cu grămada. Aşa dar, numai dacă nu vrei, nu vezi că s-au fraudat la greu alegerile. Este foarte simplu de constatat. Confruntarea listelor suplimentare cu listele din comunele de reşedinţă. Dar, vă întreb, cine are interes să facă aşa ceva? Mă tem că nu are cine. Acuzaţiile reciproce de fraudă ascunde în fapt incompetenţa partidelor de a oferi o alternativă viabilă alegătorului.
7 iunie 2009
Hitler vedetă în revista LIFE
Cu ocazia aniversarii a 65 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia, revista Life a pus in circulatie un set de fotografii color cu Hitler. Fotografiile au fost ţinute până acum în secret şi-l arată pe dictator în diferite ipostaze în perioada 1936-1945.
Fotograful german Hugo Jaeger a ţinut fotografiile ascunse până în anul 1965 când s-a decis să le pună la dispoziţia redacţiei Life. Evident pe o sumă consistentă. Conducerea revistei a decis să pună în arhivă pozele, considerând probabil că ar produce un scandal de proporţii dacă le-ar fi dat publicităţii. În anul 2009, cu ocazia aniversării a 65 de ani de la marea debarcare, practic momentul în care Al Doilea Război Mondial a intrat în faza finală, redactorii au considerat că este cazul să-l readucă, astfel, pe dictator în atenţia opiniei publice. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă o revistă din România ar fi procedat astfel? Cum ar reacţionat CNA dacă, să spunem, PRO TV, Antena 1, Realitatea TV sau OTV sau oricare alt post de televiziune ar prelua această ştire şi ar da pe post câteva fotografii cu Hitler?
Suntem noi, oare, pregătiţi să ne asumăm istoria aşa cum este ea? Fără farduri, fără trucaje, fără interpretări tendenţioase, fără patimă, fără manipulări?
Fotografiile pot fi urmărite pe site-ul http://www.life.com/
Jo Jo Dan, Rocky Balboa de Giurgiu
Boxerul roman Jo Jo Dan l-a invins, la puncte, vineri noaptea, pe argentinianul Sergio Gomez şi şi-a păstrat titlurile WBC Continental Americas şi NABA la categoria superuşoară. Partida a avut loc în sala Rapid din Capitală.
JO JO DAN, pugilistul născut la Giurgiu, a acordat publicaţiei Click un interviu în care-şi povesteşte drumul spre marea performanţă. O adevărată aventură demnă de un scenariu pentru Hollywood. Spicuim din interviul publicat în Click.
(...)Ionuţ a început boxul la 13 ani, după ce a prins gustul sportului cu mănuşi de la fratele său mai mic. Prima experienţă a fost însă un eşec, după cum singur ne povesteşte: “Ţin minte că la primul meu drum spre sala de antrenament m-am întâlnit cu mama, care tocmai venea de la şcoală, după o şedinţă cu părinţi. Era supărată pentru că nu aveam notele pe care şi le dorea... Aveam şi absenţe, aşa că m-a întors din drum. Nu m-a lăsat la box”. După două săptămâni de rugăminţi, “Jo Jo Dan” a ajuns la antrenamente.
“De atunci mi-a intrat în sânge boxul. Este ca un virus, ca un drog de care nu mă mai satur niciodată. Eu efectiv trăiesc pentru box”, spune tânărul sportiv. Ionuţ ne mărturiseşte că nu îi place violenţa şi că singurele momente în care acceptă confruntările fizice se petrec în ring: “Nu sunt un tip conflictual. De altfel, nici nu ştiu dacă m-am bătut vreodată cu cineva fără motiv. Prefer să dau toţi pumnii în ring”.
Cariera lui a avut suişuri şi coborâşuri. Considerat o adevărată speranţă la boxul amator, nu a reuşit niciodată să confirme. A clacat la fiecare competiţie majoră la care a participat. “Cred că a fost o problemă psihică. Nu am reuşit să mă motivez să obţin performanţe notabile”, recunoaşte Ionuţ, apoi continuă: “Mie îmi place boxul-spectacol. Nu suport genul de meciuri în care trebuie să fug după adversar. Mie îmi place să mă lupt, să boxez în adevăratul sens al cuvântului. De aceea, cred că boxul profesionist mi se potriveşte mult mai bine, pentru că nu sunt atâtea restricţii, lupta este mai liberă”.
Aventura lui “Jo Jo Dan” la profesionişti a început în Canada, însă nu a fost un succes din punct de vedere managerial. Boxerul a fost luat din România de Adrian Teodorescu şi dus peste Ocean. În Canada, nimic din ce i s-a promis nu i s-a oferit, aşa că a fost nevoit să muncească din greu pentru a se putea întreţine. “În afară de casă şi mâncare, nu mi-a dat nimic din ce prevedea contractul. Boxam pe sume mici şi nu prea mă ajungeam cu banii. Am lucrat o perioadă în construcţii, separat de box, pentru că viaţa nu era deloc uşoară”, mărturiseşte tânărul născut la Giurgiu.
Pugilistul a trecut cu bine peste perioada mai puţin plăcută o dată cu semnarea unui contract cu InterBox: “M-am chinuit aproape un an de zile prin tribunale cu Adrian Teodorescu. Am cheltuit aproape 10.000 de dolari cu procesele, pentru că el nu voia să renunţe la contract şi eu voiam neapărat să semnez cu InterBox. Ne-am înţeles în cele din urmă, dar până în 2009 trebuie să-i dau 10% din tot ce câştig la fiecare gală”.
“Jo Jo Dan” nu a renunţat să muncească şi, în paralel cu sportul, lucrează la o companie care produce elicoptere: “Nu mi-e uşor, însă nu m-am ferit niciodată de muncă. După cele două antrenamente zilnice pe care le am, de la ora 3 şi jumătate până seara, lucrez la o firmă care face elicoptere. Fac curat în zona în care se produc diferite piese”.
JO JO DAN, pugilistul născut la Giurgiu, a acordat publicaţiei Click un interviu în care-şi povesteşte drumul spre marea performanţă. O adevărată aventură demnă de un scenariu pentru Hollywood. Spicuim din interviul publicat în Click.
(...)Ionuţ a început boxul la 13 ani, după ce a prins gustul sportului cu mănuşi de la fratele său mai mic. Prima experienţă a fost însă un eşec, după cum singur ne povesteşte: “Ţin minte că la primul meu drum spre sala de antrenament m-am întâlnit cu mama, care tocmai venea de la şcoală, după o şedinţă cu părinţi. Era supărată pentru că nu aveam notele pe care şi le dorea... Aveam şi absenţe, aşa că m-a întors din drum. Nu m-a lăsat la box”. După două săptămâni de rugăminţi, “Jo Jo Dan” a ajuns la antrenamente.
“De atunci mi-a intrat în sânge boxul. Este ca un virus, ca un drog de care nu mă mai satur niciodată. Eu efectiv trăiesc pentru box”, spune tânărul sportiv. Ionuţ ne mărturiseşte că nu îi place violenţa şi că singurele momente în care acceptă confruntările fizice se petrec în ring: “Nu sunt un tip conflictual. De altfel, nici nu ştiu dacă m-am bătut vreodată cu cineva fără motiv. Prefer să dau toţi pumnii în ring”.
Cariera lui a avut suişuri şi coborâşuri. Considerat o adevărată speranţă la boxul amator, nu a reuşit niciodată să confirme. A clacat la fiecare competiţie majoră la care a participat. “Cred că a fost o problemă psihică. Nu am reuşit să mă motivez să obţin performanţe notabile”, recunoaşte Ionuţ, apoi continuă: “Mie îmi place boxul-spectacol. Nu suport genul de meciuri în care trebuie să fug după adversar. Mie îmi place să mă lupt, să boxez în adevăratul sens al cuvântului. De aceea, cred că boxul profesionist mi se potriveşte mult mai bine, pentru că nu sunt atâtea restricţii, lupta este mai liberă”.
Aventura lui “Jo Jo Dan” la profesionişti a început în Canada, însă nu a fost un succes din punct de vedere managerial. Boxerul a fost luat din România de Adrian Teodorescu şi dus peste Ocean. În Canada, nimic din ce i s-a promis nu i s-a oferit, aşa că a fost nevoit să muncească din greu pentru a se putea întreţine. “În afară de casă şi mâncare, nu mi-a dat nimic din ce prevedea contractul. Boxam pe sume mici şi nu prea mă ajungeam cu banii. Am lucrat o perioadă în construcţii, separat de box, pentru că viaţa nu era deloc uşoară”, mărturiseşte tânărul născut la Giurgiu.
Pugilistul a trecut cu bine peste perioada mai puţin plăcută o dată cu semnarea unui contract cu InterBox: “M-am chinuit aproape un an de zile prin tribunale cu Adrian Teodorescu. Am cheltuit aproape 10.000 de dolari cu procesele, pentru că el nu voia să renunţe la contract şi eu voiam neapărat să semnez cu InterBox. Ne-am înţeles în cele din urmă, dar până în 2009 trebuie să-i dau 10% din tot ce câştig la fiecare gală”.
“Jo Jo Dan” nu a renunţat să muncească şi, în paralel cu sportul, lucrează la o companie care produce elicoptere: “Nu mi-e uşor, însă nu m-am ferit niciodată de muncă. După cele două antrenamente zilnice pe care le am, de la ora 3 şi jumătate până seara, lucrez la o firmă care face elicoptere. Fac curat în zona în care se produc diferite piese”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)