AUTOR: ION GAGHII
Preluare de pe blogul http://iongaghii.blog-gratuit.ro/index.htm
N.B. Din acest excelent material publicat de jurnalistul giurgiuvean Ion Gaghii pe blogul său, am avut intenţia de a prelua doar pasajele care fac referire directă la titlul articolului, însă, citind cu atenţie materialul mi-am dat seama că ar fi mare păcat să nu-l public pe de-a-ntregul. Vă invit la lectură, lăsându-vă dumneavoastră plăcerea de a comenta.
Dacă aş fi un scriitor cu har şi talent, aş putea da lovitura vieţii mele cu un roman – fluviu în stare să-i umple de invidie şi pe cei mai apreciaţi laureaţi ai Premiului Nobel pentru literatură. Cartea mea de căpătâi, pe care n-am de gând s-o scriu vreodată, ar putea fi intitulată „Destinul Marelui Nimic” şi l-ar avea drept personaj principal pe Cezar Mircea Măgureanu, un individ cât se poate de real, capabil să se metamorfozeze instantaneu (de la faza de moluscă, limax sau vierme, până la aceea de căpuşă, lipitoare sau ţânţar - armăsar) în funcţie de interesul său personal momentan ori de perspectivă.
Dar cum nu sunt un scriitor cu har şi talent, nici măcar vreun jurnalist de talia inconfundabilului gazetar Ion Diaconescu (alias Gimi), de la Giurgiu – News, a cărui fantezie întrece cu asupra de măsură toate filozofiile pacienţilor de la Socola şi Bălăceanca la un loc, inclusiv pe ale tuturor drogaţilor din municipiul şi judeţul Giurgiu (duşi sau neduşi la dezintoxicare), voi face doar o sumară trecere în revistă a traseului în zig-zag parcurs de acest „fascinant” personaj de-a lungul tulburatei şi tulburătoarei sale existenţe.
Din discuţiile îndelungi purtate cu vechi prieteni ai familiei Măgureanu, cu foştii săi colegi de şcoală generală, liceu, facultate, armată, inclusiv de la numeroasele locuri de muncă pe care le-a avut fericitul Cezărică, rezultă un tablou halucinant, adeseori fulgerat de culori tari, ţipătoare, gata să ţâşnească din rama vieţii lui precum un strigăt – avertisment: „Feriţi-vă de măgăruş!”. Ca orice om cu mintea întreagă, cu capul pe umeri şi picioarele pe pământ, am avut atunci îndoielile şi suspiciunile mele, pornind de la străvechiul proverb care spune că „gura lumii doar pământul o astupă!”
Dar când eu însumi am fost martorul unor scene şi întâmplări de-a dreptul şocante, produse de personajul cu pricina (prezentate obiectiv şi cu lux de amănunte în presa locală şi centrală), când am văzut imaginile (netrucate) de pe posturile locale şi naţionale de televiziune şi, mai ales, când am citit pe site-ul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii că faimosul Cezărică turna la Securitate de mama focului încă de la o vârstă fragedă, mi-am amintit toate relatările interlocutorilor mei pe care, instinctiv, le pusesem la îndoială, fiindcă nu acceptam ideea că o fiinţă umană poate concentra, în straturile caracterului său, cele mai primitive atribute: mincinos, cinic, pervers, lipsit de onoare, fitilist, carierist, ahtiat după bani, avar, trădător, turnător, vânător de funcţii, laş, orgolios, perfid şi enumerarea ar putea continua.
Acum îmi este foarte clar de ce, în 1977, îşi turna colegii „în scopul cunoaşterii (de către Securitate) a cetăţenilor români şi străini ce manifestă preocupări pentru a-şi crea relaţii cu militarii şi membrii lor de familie, în scopul exploatării informative a acestora”. De ce a continuat colaborarea cu Securitatea şi în 1980, când era student la ASE, dar şi în 1984, când a fost angajat ca economist la Întreprinderea pentru Industrializarea Laptelui din Giurgiu. De ce, toate băncile al căror director a fost au dat faliment, fără ca individul acesta să suporte vreo consecinţă. De ce, în doar câteva luni de zile, şi-a depus adeziuni la n partide politice, având, de-a lungul timpului, următorul traseu: PSD, PD-L, PNL, independent, PD-L, UNPR, PD-L. De ce, alături de alte curve politice versate, gen Bogdan Cantaragiu, Victor Boiangiu şi Dan Pasat (cine se aseamănă, se adună, nu?), a votat pentru tăierea salariilor, a pensiilor, a indemnizaţiilor pentru copii etc, etc, condamnându-ne bunicii, părinţii şi familiile la sărăcie şi mizerie, uitând ce promitea oamenilor în campania electorală.
Acum, giurgiuvenii au înţeles, dacă nu cumva ştiau toate acestea mai demult, cine este individul care se vrea primar al municipiului, şef de partid, parlamentar şi cine ştie ce alţi gărgăuni vor mai fi trecând prin capul lui Cezar Mircea Măgureanu, sfertodoctul care, deja, se vede patron de ziar şi televiziune. Sigur, alături de Bogdan Cantaragiu şi Dan Pasat (ambii cercetaţi de DNA), Cezar Mircea Măgureanu poate visa la orice, atunci când doarme dus în Parlament (vezi imaginile de pe posturile naţionale TV). Căci PDL veghează doar pentru ei şi bunăstarea familiilor lor portocalii. Chiar dacă somnul raţiunii naşte monştri!
Dacă Cezar Mircea Măgureanu ar mai pune mâna pe câte o carte, nu doar că ar învăţa să vorbească şi să scrie corect româneşte dar ar afla că, încă din antichitate, un biet cetăţean care îşi spunea Platon, avea o opinie: „Dacă bârfitorii te vorbesc de rău, trăieşte astfel încât nimeni să nu le dea crezare.” Gurile rele spun că Platon era un înţelept şi că Cezar Mircea Măgureanu ar fi… (recitiţi acest articol şi veţi înţelege), motiv pentru care s-a ajuns la concluzia unanimă că oamenii cei mai înţelepţi şi cei mai proşti au, totuşi, ceva în comun: nu se schimbă niciodată.
Dacă toată lumea spune aceste lucruri, eu ce motive aş avea s-o contrazic?
