26 iunie 2009
16 iunie 2009
Imagini de la mitingul ţiganilor
E criză dă bani că i-a mâncat ţiganii. Nu ne-a dat şomaju nostru dă cinci ani. Să ne dea ajutoru social. Nu avem locuri dă muncă...
Adio, Voronin, adio comunism!
Protestul fraţilor noştri de dincolo de Prut nu a rămas fără urmări. Vladimir Voronin a cedat în cele din urmă şi a fost obligat de realităţile înconjurătoare să repete alegerile generale. Să sperăm că de data aceasta comuniştii nu vor mai avea atâta "succes" la urnele de vot. Dacă repetarea votului se va face păstrându-se obiceiurile comuniste de a şmecherii votul, atunci vom asista din nou la proteste.
Foarte mulţi observatori au făcut o paralelă între protestele de la Chişinău şi fenomenul Piaţa Universităţii. Există, într-adevăr câteva asemănări. Diferenţa majoră este faptul că puterea de la Chişinău a cedat. Puterea de la Bucureşti a reacţionat în 1990 la fel de violent ca la Chişinău 2009, dar nu a cedat, reuşind în câteva zile să-i pună la zid pe protestatari, apelând la forţa de şoc numită "mineri".
În 13-15 iunie 1990, Bucureştiul a fost devastat de minerii şi "băieţii cu ochii albaştri" care au condus hoardele cu lămpaşe pe străzile Capitalei.
Au trecut 19 ani şi nimeni nu a fost tras la răspundere pentru victimele mineriadei din 1990. Ion Iliescu s-a ţinut tare, a jurat de fiecare dată că el nu i-a chemat pe mineri, deşi le-a mulţumit pentru spiritul lor civic. Adică pentru bâtele aplicate bucureştenilor "intelectuali". Justiţia, aservită, l-a crezut şi l-a scos din cauză. Pe el şi pe ceilalţi vinovaţi.
Să sperăm că Moldova nu va repeta experienţa tragica a României anilor 90. Dumnezeu să o ajute!
Foarte mulţi observatori au făcut o paralelă între protestele de la Chişinău şi fenomenul Piaţa Universităţii. Există, într-adevăr câteva asemănări. Diferenţa majoră este faptul că puterea de la Chişinău a cedat. Puterea de la Bucureşti a reacţionat în 1990 la fel de violent ca la Chişinău 2009, dar nu a cedat, reuşind în câteva zile să-i pună la zid pe protestatari, apelând la forţa de şoc numită "mineri".
În 13-15 iunie 1990, Bucureştiul a fost devastat de minerii şi "băieţii cu ochii albaştri" care au condus hoardele cu lămpaşe pe străzile Capitalei.
Au trecut 19 ani şi nimeni nu a fost tras la răspundere pentru victimele mineriadei din 1990. Ion Iliescu s-a ţinut tare, a jurat de fiecare dată că el nu i-a chemat pe mineri, deşi le-a mulţumit pentru spiritul lor civic. Adică pentru bâtele aplicate bucureştenilor "intelectuali". Justiţia, aservită, l-a crezut şi l-a scos din cauză. Pe el şi pe ceilalţi vinovaţi.
Să sperăm că Moldova nu va repeta experienţa tragica a României anilor 90. Dumnezeu să o ajute!
Imnul Golanilor cu Cristian Paţurcă
S-au împlinit 19 ani de la prima năvălire a hoardelor de mineri în Bucureşti să... planteze panseluţe în Piaţa Universităţii. Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor pentru spiritul lor civic. Spiritul civic se traduce prin bătăi crunte date "intelectualilor", celor ce gândesc nu muncesc. Cei ce i-au adus, i-au instigat, i-au condus pe mineri nu au fost niciodată pedepsiţi. La 19 ani de la tragicele evenimente din 13-15 iunie 1990, preşedintele Traian Băsescu îi cere ministrului Învăţământului să o lase mai moale cu fabricarea de filosofi, să treacă la producţia de masă a tinichigiilor, ospătarilor, lăcătuşilor. În opinia preşedintelui, filosofii, domnilor, nu produc plus valoare, de aceea sunt buni doar să halească truda muncitorimii. Trăiască clasa muncitoare şi filosofimea mâncătoare! Să revină minerii în Piaţa Universităţii.
Cristi Paturca - Imnul Golanilor
Cristi Paturca - Imnul Golanilor
Păpădia wanted
Ce este păpădia? Iată o întrebare simplă la care îţi răspunde prompt elevul Google dacă-l scoţi la tablă. Caut „Păpădia” pe Google şi ce-mi văd ochii. Priviţi fotografia. Bogdan Cantaragiu, preşedintele PDL Giurgiu, să fie oare „păpădia” urmărită de colegii jurnalişti din Arad? Dacă nu s-ar fi inventat google aş fi zis că păpădia este o planta medicinală pe care urinează căţeluşa mea când o scot la plimbare. Uite că nu e chiar aşa. Dacă tot am ajuns aici cu căutările, am zăbovit un pic peste rândurile jurnaliştilor de la Romania libera- Ediţia Transilvania-Banat, din data de 22 noiembrie 2005. Vă ofer un fragment: „Deputatul de Arad Bogdan Cantaragiu continuă să rămână pentru cetăţenii judeţului la fel de necunoscut, aşa cum a fost şi până în momentul în care a ajuns în Parlament. Ajuns deputat pe listele PRM Arad, impus de organizaţia centrală a partidului condus de Corneliu Vadim Tudor, Cantaragiu a părăsit formaţiunea politică în luna iunie a acestui an, pentru a se alătura grupării conduse de Corneliu Ciontu.”. În ediţia din 28 ianuarie 2006, România Liberă publica un articol sub titlul Aradenii l-au dat în urmărire generală pe deputatul Cantaragiu.
Iată un scurt pasaj: Electoratul din judeţul Arad a hotărât să-l dea în urmărire generală pe deputatul Bogdan Cantaragiu, care, după ultimele informaţii, datate de prin toamna lui 2004, cică ar reprezenta interesele celor din judeţul de pe Mureş.”.
La rândul său Academia Caţavencu îl consemnează pe lista candidaţilor pătaţi din Dâmboviţa: “Traseist politic şi paraşutist electoral de profesie: deşi născut în Bucureşti, unde a şi lucrat ca director în Primăria sectorului 1, a fost ales, în 2004, deputat PRM în Arad, a părăsit formaţiunea cu grupul Ciontea, a intrat în PP şi a trecut, doi ani mai târziu, în PD (ulterior PD-L), din partea căruia candidează pentru un colegiu în Dâmboviţa, la Titu. “
Privind fotografia publicată de jurnaliştii de la România Liberă am spune că domnul Cantaragiu se află la Giurgiu într-un program de protecţie a martorilor, altfel nu văd de ce nu i-au putut lua urma.
8 iunie 2009
Turismul electoral, sport naţional
Turismul electoral a fost sport naţional în ziua alegerilor. Mai mult ca niciodată până acum. Metoda a fost patentată în alegerile precedente. S-a ajuns aici pentru că la vremea respectivă nu s-a luat nicio măsură. Liderii partidelor mărginindu-se doar să se acuze reciproc de fraudă. Dacă a mers o data, de ce nu ar merge şi a două oară.
Bine aţi venit în Land of choice”, unde nu prea aveţi de ales pe cine pune ştampila. Şi dacă tot ne doare în galoş de Parlamentul European, de ce să nu avem un ce profit. Vot contra bani. Îţi dau, îmi dai.
Să luăm câteva exemple la Giurgiu. La Şcoala nr. 8 au votat oameni veniţi cu autocarele din Băneasa, Frăteşti, Vărăşti. Ce căutaţi, mă, pe aici? Ne întoarcem din excursie din Bulgaria, au răspuns câţiva indivizi îmbrăcaţi ca de la coada vacii. Alţii, la aceeaşi secţie de votare, s-au prezentat în şlapi. Voi ce căutaţi, mă, la Giurgiu? Am venit la o nuntă, a fost răspunsul.
Şcoala nr. 3 s-a transformat la un moment dat într-o veritabilă autogara. Veneau şi plecau autobuzele cu "turişti" mai ceva ca din autogara Rahova, de unde pleacă românii în Europa.
La un moment dat, în secţie intră doi bătrâni, care abia se ţineau în bastoane. Întrebaţi ce caută pe acolo, au spus că au venit la copii, la Giurgiu. Preşedinta secţiei de vot le atrage atenţia că votul dublu atrage după sine puşcărie. Când au auzit ce-i aşteaptă, cei doi au cerut să li se înapoieze buletinele de vot, că s-au răzgândit, nu mai votează.
La secţia de vot de la şcoala nr. 8 vine un individ de prin satul Bălanu, supărat nevoie mare şi cere să i se anuleze votul că vrea să voteze în satul lui, că i s-a promis 300 000 de lei pentru vot şi nu i-a primit.
În comuna Vedea au venit votanţi din Teleorman şi Bacău. Cum au ajuns turiştii ăştia în "staţiunea montană" Vedea, poate să ne spună Nelu Simion, de la PD-L Giurgiu, dacă doreşte să o facă.
În localitatea Chiriacu s-au înscris pe liste suplimentare o groază de indivizi, care, chipurile, se aflau la pescuit.
Mai are rost să continuăm cu exemplele? Sunt cu grămada. Aşa dar, numai dacă nu vrei, nu vezi că s-au fraudat la greu alegerile. Este foarte simplu de constatat. Confruntarea listelor suplimentare cu listele din comunele de reşedinţă. Dar, vă întreb, cine are interes să facă aşa ceva? Mă tem că nu are cine. Acuzaţiile reciproce de fraudă ascunde în fapt incompetenţa partidelor de a oferi o alternativă viabilă alegătorului.
Bine aţi venit în Land of choice”, unde nu prea aveţi de ales pe cine pune ştampila. Şi dacă tot ne doare în galoş de Parlamentul European, de ce să nu avem un ce profit. Vot contra bani. Îţi dau, îmi dai.
Să luăm câteva exemple la Giurgiu. La Şcoala nr. 8 au votat oameni veniţi cu autocarele din Băneasa, Frăteşti, Vărăşti. Ce căutaţi, mă, pe aici? Ne întoarcem din excursie din Bulgaria, au răspuns câţiva indivizi îmbrăcaţi ca de la coada vacii. Alţii, la aceeaşi secţie de votare, s-au prezentat în şlapi. Voi ce căutaţi, mă, la Giurgiu? Am venit la o nuntă, a fost răspunsul.
Şcoala nr. 3 s-a transformat la un moment dat într-o veritabilă autogara. Veneau şi plecau autobuzele cu "turişti" mai ceva ca din autogara Rahova, de unde pleacă românii în Europa.
La un moment dat, în secţie intră doi bătrâni, care abia se ţineau în bastoane. Întrebaţi ce caută pe acolo, au spus că au venit la copii, la Giurgiu. Preşedinta secţiei de vot le atrage atenţia că votul dublu atrage după sine puşcărie. Când au auzit ce-i aşteaptă, cei doi au cerut să li se înapoieze buletinele de vot, că s-au răzgândit, nu mai votează.
La secţia de vot de la şcoala nr. 8 vine un individ de prin satul Bălanu, supărat nevoie mare şi cere să i se anuleze votul că vrea să voteze în satul lui, că i s-a promis 300 000 de lei pentru vot şi nu i-a primit.
În comuna Vedea au venit votanţi din Teleorman şi Bacău. Cum au ajuns turiştii ăştia în "staţiunea montană" Vedea, poate să ne spună Nelu Simion, de la PD-L Giurgiu, dacă doreşte să o facă.
În localitatea Chiriacu s-au înscris pe liste suplimentare o groază de indivizi, care, chipurile, se aflau la pescuit.
Mai are rost să continuăm cu exemplele? Sunt cu grămada. Aşa dar, numai dacă nu vrei, nu vezi că s-au fraudat la greu alegerile. Este foarte simplu de constatat. Confruntarea listelor suplimentare cu listele din comunele de reşedinţă. Dar, vă întreb, cine are interes să facă aşa ceva? Mă tem că nu are cine. Acuzaţiile reciproce de fraudă ascunde în fapt incompetenţa partidelor de a oferi o alternativă viabilă alegătorului.
7 iunie 2009
Hitler vedetă în revista LIFE
Cu ocazia aniversarii a 65 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia, revista Life a pus in circulatie un set de fotografii color cu Hitler. Fotografiile au fost ţinute până acum în secret şi-l arată pe dictator în diferite ipostaze în perioada 1936-1945.
Fotograful german Hugo Jaeger a ţinut fotografiile ascunse până în anul 1965 când s-a decis să le pună la dispoziţia redacţiei Life. Evident pe o sumă consistentă. Conducerea revistei a decis să pună în arhivă pozele, considerând probabil că ar produce un scandal de proporţii dacă le-ar fi dat publicităţii. În anul 2009, cu ocazia aniversării a 65 de ani de la marea debarcare, practic momentul în care Al Doilea Război Mondial a intrat în faza finală, redactorii au considerat că este cazul să-l readucă, astfel, pe dictator în atenţia opiniei publice. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă o revistă din România ar fi procedat astfel? Cum ar reacţionat CNA dacă, să spunem, PRO TV, Antena 1, Realitatea TV sau OTV sau oricare alt post de televiziune ar prelua această ştire şi ar da pe post câteva fotografii cu Hitler?
Suntem noi, oare, pregătiţi să ne asumăm istoria aşa cum este ea? Fără farduri, fără trucaje, fără interpretări tendenţioase, fără patimă, fără manipulări?
Fotografiile pot fi urmărite pe site-ul http://www.life.com/
Jo Jo Dan, Rocky Balboa de Giurgiu
Boxerul roman Jo Jo Dan l-a invins, la puncte, vineri noaptea, pe argentinianul Sergio Gomez şi şi-a păstrat titlurile WBC Continental Americas şi NABA la categoria superuşoară. Partida a avut loc în sala Rapid din Capitală.
JO JO DAN, pugilistul născut la Giurgiu, a acordat publicaţiei Click un interviu în care-şi povesteşte drumul spre marea performanţă. O adevărată aventură demnă de un scenariu pentru Hollywood. Spicuim din interviul publicat în Click.
(...)Ionuţ a început boxul la 13 ani, după ce a prins gustul sportului cu mănuşi de la fratele său mai mic. Prima experienţă a fost însă un eşec, după cum singur ne povesteşte: “Ţin minte că la primul meu drum spre sala de antrenament m-am întâlnit cu mama, care tocmai venea de la şcoală, după o şedinţă cu părinţi. Era supărată pentru că nu aveam notele pe care şi le dorea... Aveam şi absenţe, aşa că m-a întors din drum. Nu m-a lăsat la box”. După două săptămâni de rugăminţi, “Jo Jo Dan” a ajuns la antrenamente.
“De atunci mi-a intrat în sânge boxul. Este ca un virus, ca un drog de care nu mă mai satur niciodată. Eu efectiv trăiesc pentru box”, spune tânărul sportiv. Ionuţ ne mărturiseşte că nu îi place violenţa şi că singurele momente în care acceptă confruntările fizice se petrec în ring: “Nu sunt un tip conflictual. De altfel, nici nu ştiu dacă m-am bătut vreodată cu cineva fără motiv. Prefer să dau toţi pumnii în ring”.
Cariera lui a avut suişuri şi coborâşuri. Considerat o adevărată speranţă la boxul amator, nu a reuşit niciodată să confirme. A clacat la fiecare competiţie majoră la care a participat. “Cred că a fost o problemă psihică. Nu am reuşit să mă motivez să obţin performanţe notabile”, recunoaşte Ionuţ, apoi continuă: “Mie îmi place boxul-spectacol. Nu suport genul de meciuri în care trebuie să fug după adversar. Mie îmi place să mă lupt, să boxez în adevăratul sens al cuvântului. De aceea, cred că boxul profesionist mi se potriveşte mult mai bine, pentru că nu sunt atâtea restricţii, lupta este mai liberă”.
Aventura lui “Jo Jo Dan” la profesionişti a început în Canada, însă nu a fost un succes din punct de vedere managerial. Boxerul a fost luat din România de Adrian Teodorescu şi dus peste Ocean. În Canada, nimic din ce i s-a promis nu i s-a oferit, aşa că a fost nevoit să muncească din greu pentru a se putea întreţine. “În afară de casă şi mâncare, nu mi-a dat nimic din ce prevedea contractul. Boxam pe sume mici şi nu prea mă ajungeam cu banii. Am lucrat o perioadă în construcţii, separat de box, pentru că viaţa nu era deloc uşoară”, mărturiseşte tânărul născut la Giurgiu.
Pugilistul a trecut cu bine peste perioada mai puţin plăcută o dată cu semnarea unui contract cu InterBox: “M-am chinuit aproape un an de zile prin tribunale cu Adrian Teodorescu. Am cheltuit aproape 10.000 de dolari cu procesele, pentru că el nu voia să renunţe la contract şi eu voiam neapărat să semnez cu InterBox. Ne-am înţeles în cele din urmă, dar până în 2009 trebuie să-i dau 10% din tot ce câştig la fiecare gală”.
“Jo Jo Dan” nu a renunţat să muncească şi, în paralel cu sportul, lucrează la o companie care produce elicoptere: “Nu mi-e uşor, însă nu m-am ferit niciodată de muncă. După cele două antrenamente zilnice pe care le am, de la ora 3 şi jumătate până seara, lucrez la o firmă care face elicoptere. Fac curat în zona în care se produc diferite piese”.
JO JO DAN, pugilistul născut la Giurgiu, a acordat publicaţiei Click un interviu în care-şi povesteşte drumul spre marea performanţă. O adevărată aventură demnă de un scenariu pentru Hollywood. Spicuim din interviul publicat în Click.
(...)Ionuţ a început boxul la 13 ani, după ce a prins gustul sportului cu mănuşi de la fratele său mai mic. Prima experienţă a fost însă un eşec, după cum singur ne povesteşte: “Ţin minte că la primul meu drum spre sala de antrenament m-am întâlnit cu mama, care tocmai venea de la şcoală, după o şedinţă cu părinţi. Era supărată pentru că nu aveam notele pe care şi le dorea... Aveam şi absenţe, aşa că m-a întors din drum. Nu m-a lăsat la box”. După două săptămâni de rugăminţi, “Jo Jo Dan” a ajuns la antrenamente.
“De atunci mi-a intrat în sânge boxul. Este ca un virus, ca un drog de care nu mă mai satur niciodată. Eu efectiv trăiesc pentru box”, spune tânărul sportiv. Ionuţ ne mărturiseşte că nu îi place violenţa şi că singurele momente în care acceptă confruntările fizice se petrec în ring: “Nu sunt un tip conflictual. De altfel, nici nu ştiu dacă m-am bătut vreodată cu cineva fără motiv. Prefer să dau toţi pumnii în ring”.
Cariera lui a avut suişuri şi coborâşuri. Considerat o adevărată speranţă la boxul amator, nu a reuşit niciodată să confirme. A clacat la fiecare competiţie majoră la care a participat. “Cred că a fost o problemă psihică. Nu am reuşit să mă motivez să obţin performanţe notabile”, recunoaşte Ionuţ, apoi continuă: “Mie îmi place boxul-spectacol. Nu suport genul de meciuri în care trebuie să fug după adversar. Mie îmi place să mă lupt, să boxez în adevăratul sens al cuvântului. De aceea, cred că boxul profesionist mi se potriveşte mult mai bine, pentru că nu sunt atâtea restricţii, lupta este mai liberă”.
Aventura lui “Jo Jo Dan” la profesionişti a început în Canada, însă nu a fost un succes din punct de vedere managerial. Boxerul a fost luat din România de Adrian Teodorescu şi dus peste Ocean. În Canada, nimic din ce i s-a promis nu i s-a oferit, aşa că a fost nevoit să muncească din greu pentru a se putea întreţine. “În afară de casă şi mâncare, nu mi-a dat nimic din ce prevedea contractul. Boxam pe sume mici şi nu prea mă ajungeam cu banii. Am lucrat o perioadă în construcţii, separat de box, pentru că viaţa nu era deloc uşoară”, mărturiseşte tânărul născut la Giurgiu.
Pugilistul a trecut cu bine peste perioada mai puţin plăcută o dată cu semnarea unui contract cu InterBox: “M-am chinuit aproape un an de zile prin tribunale cu Adrian Teodorescu. Am cheltuit aproape 10.000 de dolari cu procesele, pentru că el nu voia să renunţe la contract şi eu voiam neapărat să semnez cu InterBox. Ne-am înţeles în cele din urmă, dar până în 2009 trebuie să-i dau 10% din tot ce câştig la fiecare gală”.
“Jo Jo Dan” nu a renunţat să muncească şi, în paralel cu sportul, lucrează la o companie care produce elicoptere: “Nu mi-e uşor, însă nu m-am ferit niciodată de muncă. După cele două antrenamente zilnice pe care le am, de la ora 3 şi jumătate până seara, lucrez la o firmă care face elicoptere. Fac curat în zona în care se produc diferite piese”.
4 iunie 2009
Mită electorală marca PSD Giurgiu
Cine a urmărit Realitatea Tv a putut viziona un filmuleţ facut de jurnaliştii de la Caţavencu. Imaginile au fost filmate într-un sediu PSD din Bucureşti. Un pesedist îi invita pe oameni să voteze pentru PSD contra a 500 de mii votul. Celor interesaţi le explica şi maniera de vot şi modul în care vor intra în posesia banilor.
Ei bine, vă prezentăm şi noi un filmuleţ, să vă faceţi o ideea de cum înţeleg pesediştii din Giurgiu să atragă oamenii la vot.
În mod intenţionat nu difuzîm şi chipul femeii care ni s-a destăinuit. Se înţelege lesne de ce.
Ei bine, vă prezentăm şi noi un filmuleţ, să vă faceţi o ideea de cum înţeleg pesediştii din Giurgiu să atragă oamenii la vot.
În mod intenţionat nu difuzîm şi chipul femeii care ni s-a destăinuit. Se înţelege lesne de ce.
3 iunie 2009
Uite hoţul, nu e hoţul
În nopatea de vineri spre sâmbătă (29/30 mai a.c.) bustul din bronz al maiorului erou Aristide Poulopoulo, căzut pe front în anul 1917, născut în Giurgiu, a fost ţinta “culegătorilor” de fier vechi, care au ginit faptul că statuia nu este bine înfiptă în soclul înalt de circa 1,80 m şi au încercat să o ciordească.
Sursele noastre de informaţii ne-au detaliat filmul evenimentului.
În noaptea cu pricina hoţii au trântit bustul din bronz de pe soclu. Tocmai când se pregăteau să transporte statuia la utilajul cu care ar fi trebuit să o roiască, a trecut prin zonă o patrulă a Poliţiei Comunitare. Hoţii au lăsat statuia şi au rupt-o la fugă. Poliţiştii au apelat la ajuroare prin staţia radio şi în scurt timp, după un sprint mai prelungit, au fost prinşi hoţii.
Iată varianta oficială a acestui incident, prezentată presei locale: Vântul (nopatea cu pricina a fost una extrem de calmă- n.n.) a trântit de pe soclu statuia lui Poulopoulo. (Bustul are cel puţin 100 kg!- n.n.) Dimineaţa, o femeie care trecea prin zonă, a văzut bustul căzut la baza soclului şi ne-a anunţat. Nu avem indicii că s-ar fi încercat să se fure respectivul bust din bronz.
Este inexplicabilă poziţia purtătorului de cuvânt al instituţiei şi dezimforamarea sistematică a opiniei publice. Dacă cineva are vreo explicaţie cât de cât plauzibilă, să ne-o împărtăşească şi nouă. Până atunci daţi-ne voie să credem că avem de-a face cu incompetenţă pe bani publici. Şi nu puţini.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)