(după gust puteți adăuga condimentul...? )
Suntem aici să spunem partea noastră de adevăr.
Cealaltă parte de adevăr se află în conturile lor, în mașinile lor bengoase, în vilele lor.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru, prezent la lucrarile comisiei de specialitate din Parlamentul României pe marginea proiectului de buget de stat s-a arătat indignat de faptul că membrii comisiei au adoptat un amendament prin care la bugetul ministerului ar urma să se adauge 2.1 miliarde de lei în plus faţă de ceea ce se prevăzuse iniţial.
Într-o perioadă de criză profundă, când toată lumea aleargă cu limba scoasă după un leu, ministtul Dumitru se supără că i se bagă în cont câteva miliarde de lei, în condiţiile în care agricultura românească este departe de a fi performantă. Din contră, avem de-a face cu o ramură a economiei care se află de multă vreme sub perfuzii. Sprijinirea agriculturii ar putea avea ca efect imediat, in cel mult doia ani, o revigorare a calităţii vieţii şi a economiei naţionale.
Pe de o parte ni se pun taxe pe mâncarea aşa-zis nesănătoasă, pe de altă parte ministrul agriculturii se supără că i se suplimentează bugetul. Este, în opinia mea, o premieră mondială.
Greu de explicat această atitudine a ministrului Mihai Dumitru, de aceea ar trebui ca acesta să dea imediat nişte explicaţii sau să-şi dea demisia.
Să iasă în media cu o declaraţie. Poate că ministrul consideră că are un buget satisfăcător, care-i răspunde tuturor problemelor grave din agricultură şi nu este cazul să se ia bani de la alte ministere, aflate şi ele în suferinţă.
În cazul aces, avem de-a face cu un erou naţional. În fine, aşa arată un specialist. Atunci să-i ridicăm în buricul Bucureştiului o statuie din cartofi, morcovi, păstrânac, mere, pere, carne de vită, porc şi pasăre. Ar fi o statiuie sănătoasă, numai bună de mâncat.
O femeie de 59 de ani din municipiul Giurgiu, a murit în această după-amiaza, într-un autoturism, în faţa unui cabinet medical.
Maria Licuţă care a împlinit chiar astăzi, 59 de ani, se simţea rău de două zile. I-a fost făcută o radiografie la plămâni cu o zi în urmă. Familia decedatei ne-a declarat că un medic de gardă al spitalului judeţean ar fi declarat că nu are nicio problemă la plămâni. Astăzi, un alt medic de la spiitalul din Giurgiu i-a recomandat internare la Bucureşti, deoarece a sesizat o umbră pe plămâni, dar era necesară o trimitere de la medicul de familie. Fiul femeii s-a deplasat la cabinetul medical penrtu a obţine trimiterea la Bucureşti, urmând ca imediat să plece spre Capitală cu mama sa. Pentru câteva minute a lăsat-o pe mama sa în maşina unui prieten pentru a se deplasa acasă să ia nişte acte. În vremea aceasta niciun medic din cabinetele medicale nu au venit să o consulte. Când fiul s-a întors, mama sa decedase în maşina prietenului său. A fost solicitată de urgenţă Salvarea, care a sosit rapid la faţa locului. Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Giurgiu, Rodica Cărăbaş, a declarat că la sosirea ambulanţei, femeia era deja decedată. Fără succes, medicii de pe Ambulanţă au încercat să o readucă la viaţă pe Maria Licuţă timp de 50 de minute. În ciuda eforturilor noastre, directorul spitalului judeţean, medic Elena Dinu, nu a putut fi contactată pentru a i se consemna un punct de vedere.
Mohammad Munaf: «Omar Hayssam mi-a spus sa memorez numarul de telefon al lui Gabriel Oprea» Un fragment dintr-o declaratie data de catre Mohammad Munaf in fata anchetatorilor români il aduce pe ministrul de interne propus de catre primul-ministru desemnat in proximitatea lui Omar Hayssam. Deputatul independent Gabriel Oprea apare cu nume si prenume, inclusiv cu numarul sau de telefon, in aceasta declaratie data in Irak de catre Mohammad Munaf. Auzim că Siria este pregătită să-l extrădeze pe Omar Hayssam. Extrădarea are o componentă economică foarte puternică. Cum dracu vine asta, nu mă întrebaţi că nu am răspunsul corect, ci doar vagi bănuieli. Ce pot anticipa este doar că se anunţă vremuri grele pentru cinstitul doctor Mohammad Yassin, mostenitorul “cinstit” al averii sirianului Omar Hayssam, după cum ne-a spus preşedintele Traian Băsescu. În mod firesc nici Băsescu nu ar trebui să aibă nopţi liniştite. Măcar şi pentru faptul că cel catalogat de Băselu ca fiind capul mafiei, generalul Gabriel Oprea, a ajuns ministrul de INterne, la recomandarea locatarului de la Cotroceni. Pe pagina a treia a declaratii, Mohammad Munaf notează următoarele: “OMAR HAYSSAM are relaţii puternice cu GABI OPREA, preşedintele PSD (indescifrabil) şi din câte mi-a spus OMAR HAYSSAM l-a ajutat cu tot ce a avut nevoie pentru alegeri cu o suma de 600-700 mii dolari americani şi mi-a mai spus OMAR că, dacă va păţi ceva, să-l sun pe GABI OPREA şi mi-a spus numarul sşu de telefon şi anume: 0721.121.212, dar mi-a spus săănu-l scriu, ci să-l memorez”. Începe ţircusul. Fac pariu că nu vom afla mare lucru. Omar Hayssam va fi extradat în România pentru că nu mai are ce oferi americanilor. Este stors de informaţii. Vom primi o lamâie stoarsă. Dacă vom afla măcar cum a şters-o din România, să spunem mulţumesc.
Astăzi, în jurul orelor 13.30, un individ a pătruns în sediul Casei Judeţene de Pensii din Giurgiu, de unde a sustras o importantă sumă de bani, după care a şters-o în cea mai mare viteză spre Piața Centrală. Hoţul este un tânăr în jurul vârstei de 26 de ani.
De îndată ce am primit această informaţie de la un martor ocular, care ne-a povestit faptul că hoţul a trecut în mare viteză pe lângă el, urmat de un angajat al Casei de Pensii care-l urmărea în incercarea de a-l prinde, ne-am deplasat la sediul instituţiei pentru a intra în dialog cu directorul Ion Iorga.
Portarul instituţiei nu ne-a permis intrarea în sediu fără aprobarea directorului. L-am apelat telefonic pe domnul Iorga rugându-l să ne primească pentru a ne oferi câteva informaţii cu privire la acest incident.
Discuţia telefonică s-a purtat în termeni amiabili, dar fără a se finaliza aşa cum ne-am dorit. Domnul Iorga ne-a rugat să revenim cu un telefon după circa 2 ore, timp în care Poliţia Giurgiu va finaliza cercetările preliminarii, totodată casierul instituţiei va stabili şi suma sustrasă.
Din informaţiile noastre, neconfirmate din surse oficiale, ar fi vorba despre circa 400 de milioane de lei. Vom reveni cu amănunte de îndată ce le vom avea, dacă, bineînţeles, directorul Ion Iorga va putea fi abordat.
UPDATE.
Am intrat în legătură telefonică, aşa cum ni s-a promis, cu directorul Casei Judeţene de Pensii Giurgiu, care ne-a declarat că individul a pătruns, prin bruscarea unei femei, într-un birou, de unde a sustras suma de bani aflată într-o pungă, după care a fugit. Din păcate, instituţia nu este asigurată cu pază specială şi nici camere de luat vederi. Motivul? Unul singur. Nu sunt fonduri pentru aşa ceva. Directorul Iorga ne-a asigurat că a făcut numeroase demersuri pentru a obţine pază din partea unei firme specializate sau din partea Poliţiei Comunitare, dar fără rezultat. În plus, reducerile de personal operate în ultima perioadă au pus instituţia în imposibilitate de a asigura paza la intrarea în sediul Casei Judeţene de Pensii.
Poliţia are deja portretul robot al hoţului, care se pare că este cunoscut în zonă pentru că ar mai fi încercat o asemenea lovitură şi la alte instituţii.
Eşecul lui Mircea Geoană a declanşat războiul de succesiune în PSD. Shogunii stau la pândă să-i ia locul lui Geoană, cum pândesc hienele un animal bolnav sa-şi dea sufletul ca să-l înhaţe.
Fiica părintelui Gheorghe Ionică, parohul Bisericii Sfinţii Brâncoveni, din Giurgiu, cartierul Brâncoveanu (Tineretului), împreună cu prietenii săi motocicliştii din Bucureşti, au adunat cadouri pentru copiii cartierului. Părintele şi-a transformat maşina personală în renul Rudolf.
6 decembrie 2009, ora 16.30. Alegeri pentru preşedintele României.
Un cameraman de la Valahia Tv Giurgiu a fost agresat de preşedinta secţiei de vot din satul Ciocoveni, secţia 273, coumna Valea Dragului, judeţul Giurgiu. Operatorul se afla în afara secţiei de vot şi-şi făcea meseria, moment în care a venit la el preşedinta secţiei de vot, însoţită de o altă persoană şi a început să tragă de el, să-l oblige să nu mai filmeze.
Inspectorul şef al Poliţiei Judeţului Giurgiu, Nicolae Dobrin, a fost de urgenţă înştiinţat, solicitându-i să intervină în favoaera cameramanului pentru a-i asugura protecţia. Jandarmul de la secţia din Ciocoveni a preferat să-l îndepărteze pe cameraman în loc să-l protejeze şi să-l ajute să-şi facă meseria.
Conducerea postului de televiziune Valahia Tv Giurgiu a înaintat o sesizare către Biroul Electoral Judeţean.
Iată ce scrie Traian Radu Ungureanu, intelectual de elită, autointitulat "Jurnalist dependent de propriile opinii", pe blogul său: "Nu e timp de plâns! E clipa revoltei! Au ars a doua oară morţii Timişoarei. Banda lui Geoană, Antonescu şi Johannis a intrat în Timişoara, prin trădarea primarului Ciuhandu, trădătorul neuitatului Corneliu Coposu. Au dansat pe sîngele care a scăldat Piaţa Oprei! (...) Apăraţi democraţia! Apăraţi libertatea! " Respectivul TRU ori are o problemă... de o anumită natură, ori chiar se simte bine într-o ţară unde oamenii îşi ard bâte în cap. Nu mă miră atitudinea acestui TRU, atâta vreme cât bea apă (oare numai apă?) după tizul său pentru care a făcut o pasiune, Traian Băsescu. Acum înţeleg de ce simpatizanţii portocalii au figurile transfigurate de ură. La Timişoara şi în toată ţara.
Senatorul Cezar Măgureanu, ex-penelist giurgiuvean, exclus pentru că nu s-a prezentat la votul pentru moţiunea de cenzură, vrea să se repatrieze. Omul ăsta are mintea scurtă. Acum vreo trei săptămâni a făcut parte din delegaţia "independenţilor" care s-au dus la T. Băsescu să-i pupe condurul şi să-i prezinte omagiile lor. Doamne, ai lăsat poarta deschisă la spitalul de nebuni!!!
Depinde doar de noi, de votul nostru să nu devenim o naţiune de roboţei. Votul din 6 decembrie este capital pentru noi si viitorul copiilor noştri. Implică-te în viaţa cetăţii. Nu vota ca un robot. Votează cum îţi dictează conştiinţa, nu cum îţi dictează alţii.