22 noiembrie 2009

România, o ţară minunată fără minuni

Asta e. Nu a fost să fie. Regretele nu-şi au rostul.
Crin Antonescu nu are nicio vina. Cum să pui stavilă taifunului portocaliu? În judeţul Giurgiu a fost prăpăd. Vă dau acum doar un prim exemplu. În comuna Comana au votat în secţia specială peste 950 de “turişti”. Nu am timp acum să vă povestesc ce a fost pe relaţia Giurgiu-Slobozia-Vedea. Traseu portocaliu la greu. S-a şi depistat acolo un vot multiplu.
Corect este din partea noastră să respectăm votul şi să îi felicităm pe Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Chiar dacă o facem cu inima strânsă. Turul II le aparţine. Îmi este peste puteri să cred că după numărarea totală a voturilor Crin Antonescu va accede în turul II. Distanţa între el şi cei doi este dezarmant de mare.
Crin Antonescu reuşeşte să adune, aş zice de unul singur, circa 22%, în condiţiile în care PNL nu-i putea aduce mai mult de 17%. Este un succes din acest punct de vedere. Este un rezultat onorabil. Însă, insuficient pentru a trece de Geoană sau de Băsescu, doi candidaţi care au în spate o maşinărie de vot, partide puternice cu nuclee dure, bine conturate.
Cu toţii am sperat într-o minune. Dar, dacă poporul nu vrea să se întâmple minuni, nu ai ce-i face. Eu cred că există Moş Crăciun.
Acum nu mai avem ce pierde. Este o veste proastă pentru Traian Băsescu.
Pe cine votăm în turul II? Ne ţinem de promisiunea făcută între noi, anume să scăpăm de Băsescu şi compania sau ne bălăcim în scârba generală? Eu sunt un tip tenace. Nu-mi place să-mi calc cuvântul dat.

...............

Două persoane din Giurgiu au oferit ieri seară mită electorală, îndemnând spoitorii să voteze cu Traian Băsescu. Sursele noastre de informaţii ne-au spus că ce doi sunt Curt Valentin şi Curt Stelică. Cei doi fraţi au oferit 300 000 de lei contra un vot pentru Băsescu. Au fost denunţati şi arestaţi. Astăzi au fost aduşi la Judecătoria Giurgiu de către procurori cu propunerea de arest preventiv. Judecătorii au decis ca cei doi să stea în arest 15 zile. Prim-procuroul municipiului Giurgiu este decis să nu accepte niciun fel de derapaj de a lege. “Le vom demonstra tuturor că puterea nu se câştigă prin frauda la Giurgiu”. Dacă lucrurile stau aşa, jus pălăria pentru procurorii şi judecătorii din Giurgiu.
Curtea Judecătoriei Giurgiu a fost astăzi invadată de circa 20 de spoitori, susţinători ai celor doi acuzaţi. Judecătorii au decis să închidă curtea judecătoriei pentru a putea analiza în linişte.
Gestul procurorilor şi judecătorilor giurgiuveni nu este singular şi vine pe fondul unor nemulţumirii generale. Un ofiţer superior din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie ne declara zilele trecute, sub anonimat, că s-au săturat cu toţii să primiască tot soiul de ordine care-i obligă să închidă ochii la încălcarea legii, motiv pentru care abia aşteaptă să se schimbe ceva în România că poate aşa vor scădea presiunile.

Niciun comentariu: