22 aprilie 2010

Cristina Foişor rememorează un final de partidă

Marea Maestră Cristina Foişor, prezentă la Giurgiu (19 aprilie 2010) la un turneu blitz organizat de Iulian Ceauşescu (turneu pe care l-a şi câştigat), a avut amabilitatea să rememoreze pentru noi un final de partidă desfăşurată într-un puternic turneu de şah în Dubai. Turneul respectiv s-a desfăşurat sub egida şeicului.


Câte astfel de evnimnete aţi văzut desfăşurându-se în România sub egida preşedintelui ţării??? Din păcate sub egida preşedintelui la noi se desfăşoară alte evenimente, care nu au nimic în comun cu sportul sau cultura.

Somnul papal naşte psalmi

Papa Benedict a adormit in timpul unei slujbe în Malta. Fa finalul unei vizite obositoare, Papa Benedict a aţipit în timpul slujbei. A fost trezit uşor de un cardinal. Oare ce o fi visând Papa?

21 aprilie 2010

Dialog bltz cu Cristina Foişor

Giurgiu 19 aprilie 2010
Scurt dialog cu Marea Maestră Cristina Foişor în pauza turneului de şah blitz organizat de clubul sportiv Colosseum Giurgiu.

Valentin Adrian Iliescu - fix nimic

Fostul preşedinte al PDL - Giurgiu, gargaragiul democrato-liberal, fost pe la mai toate partidele până acum, Valentin Adrian Iliescu, ne anunţă prin intermediul unei publicaţii online de sorginte giurgiuvean şi portocalie că s-a decis să plece la Râmnicu Vâlcea, unde să pună umărul la câştigarea alegerilor pentru fotoliul de primar al municipiului Vâlcea, post vacant în urma condamnării fostului primar PDL-ist, acum cetăţean de onoare.
Un alt cetăţean de (dez)onoare politcă se pregăteşte să descindă la Vâlcea, unde declară ca se înhamă la treabă să facă fapte de vitejie nemăivăzute, nemaiauzite.
Masă frumoasă, linişte, că vorbeşte exul pedeleului de la Giurgiu.

"Cred ca am facut in douazeci de ani de politica multe lucruri foarte bune si la Bucuresti si la Bistrita Nasaud si la Giurgiu. Dupa ce am plecat multi m-au regretat. Am dorinta sincera sa fac si la Valcea performanta politica. Cu Partidul Democrat Liberal si cu Guvernul Emil Boc din care fac parte. Obiectivul meu de baza este sa aduc cat mai multi bani pentru judet. Pentru dezvoltare si modernizare.".
Gargaragiul nu s edezminte. A plecat de la Giurgiu cu codiţa cam între picioare de mai bine de doi ani şi nu s-a schimbat cu nimic. Vorbă multă, treabă ioc.
Cale bătută la Vâlcea, domnule VAI, unde vei face ce (v)ai făcut şi la Giurgiu. Adică fix nimic.

20 aprilie 2010

Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel a confirmat prezenţa la Giurgiu


În zilele de 22 şi 23 aprilie 2010, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului şi a administrţiei locale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, însoţit de o delegaţie de ierarhi, preoţi şi diaconi, va efectua o vizită canonică în Episcopia Giurgiului cu ocazia cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al municipiului Giurgiu şi sărbătoarea Zilele Orşului Giurgiu (cea de a XIII ediţie).
Întâmpinarea aleşilor oaspeţi va avea loc joi, 22 aprilie, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Giurgiu, unde, după rostirea cuvântului de întâmpinare de către Preasfinţitul Părinte Ambrozie, se va săvârşi, în prezenţa Prefericitului Părinte Patriarh, o slujbă de Te-Deum, urmată de inaugurarea reşedinţei episcopale a Episcopiei Giurgiului.
Preafericirea Sa va inaugura Aşezământul Social „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" din localitatea Slobozia, în cadrul căruia funcţionează un centru de recuperare pentru mame şi copii, victime ale violenţei în familie.

Manifestările religios-culturale dedicate Sf. M. Mc. Gheorghe se vor încheia cu inaugurarea de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a Străzii Episcopiei, pe care se află sediul administrativ al eparhiei Giurgiu.
Programul Zilelor Oraşului Giurgiu va debuita de vineri, când vor avea loc cele mai multe şi spectaculoase momente. Cu acet prilej se va organiza şi un show aviatic de excepţie, organizat la Baza-aerodrom Malu Roşu.

Preasfinţitul Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului a împlinit 41 de ani. Întru Mulţi şi fericiţi Ani, Preasfinţia Voastră!

Preluare de pe site http://giurgiuveanul.ro/
Astăzi, marţi, 20 aprilie, Întâistătătorul eparhiei noastre, Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie aniversează împlinirea vârstei de 41 de ani. Preasfinţitul Părinte s-a născut în ziua de 20 aprilie a anului 1969, în localitatea Scorţeni, judeţul Prahova,ca fiu al lui Gabriel şi Aurica Meleacă, primind numele de botez Valentin. A urmat cursurile Liceului nr. 1 din Câmpina (1983-1987) şi a satisfăcut stagiul militar între anii 1987-1989.


În anul 1990 intră în obştea Schitului Crasna, unul dintre cele mai cunoscute vetre monahale prahovene. Aici, în anul 1991, este tuns în monahism, primind numele Ambrozie. Datorită dragostei pentru slujirea Sfântului Altar, este hirotonit ierodiacon apoi ieromonah în anul 1992. Pentru a-şi desăvârşi formaţia duhovnicească şi teologică, Preasfinţitul Părinte Ambrozie urmează între anii 1992 – 1996 cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul" din Bucureşti. În anul 1996, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române de atunci, vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist îl numeşte prin decizie patriarhală stareţ al Schitului Darvari, redeschis după o lungă şi tristă perioadă de tăcere. În tot acest răstimp, Preasfinţia Sa a desfăşurat o intensă activitate duhovnicească şi administrativă, întărind obştea monahilor, creând o comunitate de credincioşi bine închegată, construind un paraclis, stăreţia, arhondaricul, trapeza şi chiliile şi restaurând vechea incintă. În paralel cu această trudă, Preasfinţia Sa şi-a continuat studiile, umrmând cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi, la secţia „Doctrină şi cultură". Lucrarea de dizertaţie, Palamism şi secularizare a fost redactată sub îndrumarea Pr. Acad. Dumitru Popescu.
Pentru meritele deosebite depuse în slujba Bisericii, Preasfinţia Sa primeşte în anul 1999 rangul de Protosinghel, în acelaşi an fiind admis şi la cursurile de doctorat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Salonic, cu un proiect despre problema uniaţiei transilvănene. Munca de cercetare va fi încununată prin susţinerea lucrării cu titlul Considerarea istorică a cauzelor şi consecinţelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică , sub îndrumarea ştiinţifică a Prof. Dr. Apostolos Glavinas, susţinută pe 3 martie 2005. Comisia, formată din opt prestigioşi profesori greci va acorda acestei lucrări calificativul Arista (excepţional) propunând publicarea ei.
În ziua de 4 octombrie 2000, la propunerea vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, a fost ales în funcţia de episcop vicar patriarhal, cu titulatura „Sinaitul", de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, hirotonia având loc la data de 15 octombrie 2000. În această calitate, a coordonat şi îndrumat, conform deciziei patriarhale, următoarele sectoare: Relaţii Externe Bisericeşti, Comunităţi Externe, Învăţământ, Biserica şi Societatea, Diaconia, Biroul de Presă şi Biroul de Pelerinaje. Începând din septembrie 2002, a primit spre coordonare Sectorul Comunităţi Externe, Sectorul Patrimoniu Naţional Bisericesc, Asociaţia Diaconia, Aşezământul social „Patriarhul Justinian Marina", Biroul de Pelerinaje al Patriarhiei Române cu Agenţia de turism „Pelerinul", Centrul de Servicii al Patriarhiei, precum şi îndrumarea activităţii Schitului Darvari din Bucureşti.
În ziua de 8 februarie 2006, a fost ales în demnitatea de Episcop al Giurgiului de către Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit sub preşedinţia vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist şi întronizat în ziua de 9 aprilie în Catedrala Episcopală „Adormirea Macii Domnului" din Giurgiu.
În demnitatea de Episcop al Giurgiului, Preasfinţia Sa desfăşoară o activitate deosebită în plan pastoral, cultural şi social-filantropic, slujind „cu timp şi fără timp" lui Dumnezeu şi oamenilor, având în minte şi în inimă, bucuria slujirii, bucurie care izvorăşte din iubire pentru Domnul nostru Iisus Hristos, care a adus în lume lumina, viaţa şi bucuria împăcării omului cu Dumnezeu prin slăvita Sa Înviere.
ÎNTRU MULŢI ŞI FERICIŢI ANI, PREASFINŢIA VOASTRĂ!

18 aprilie 2010

Mister KO nu se dezminte

Boxerul roman Lucian Bute l-a trimis in Walhalla pe Edison Miranda inca din repriza a III-a a meciului care a avut loc astazi dimineata.
Prima repriza a fost de tatonare, acordată lui Bute. Repriza a doua l-a avut tot pe Lucian Bute în prim plan, aplicându-i câteva pistoane columbianului şi alergându-l prin ring. Repriza a treia a adus şi sfârşitul meciului. Columbianul a încasat câteva lovituri în zona ficatului. Ca să-şi tragă un pic sufletul a început să facă pe clovnul, invitându-l pe Lucian să-l loveasca în plex, insinuând că a fost lovit sub centură.
Lucian Bute şi-a văzut de treabă, tocându-l mai departe cu lovituri. După încă o rundă de clovnerii, columbianului Edison Miranda i s-a stins lumina cu un upercut ca la carte. Columbianul s-a scurs pe lângă românul Bute şi a făcut cunoştinţă cu podeaua, Aşa s-a scris istoria. Lucian Bute îşi păstreaza titlul de compion mondial la finalul celei de a 6-a întîlniri pentru titlu, versiunea IBF,categoria super-mijlocie, titlu obţinut în anul 2007.