30 ianuarie 2010

Doi euro pentru sinistraţi

Un pretenar din Giurgiu, o persoana complexa si lipsită de complexe (civil si politician în acelaşi timp), a lansat pe blogul său o iniţiativa demnă de laudă.
Îi îndeamnă pe vecinii de blog, cu sau fără plata intreţinerii la zi, să doneze pentru haitieni 2 euro. El, cica ar fi dat ceva, dar îi este târşă să se laude cu asta. Şi-a amintit el că pe vremea când era tânăr şi neliniştit, cam prin 1990 (acum s-a semi-maturizat şi ne-a liniştit pe toţi!), statul Olandez a ajutat statul Român şi aşa a înţeles care-i treaba cu solidaritatea umană. Acum, îm pragul maturităţii, ne îndeamnă să fim sensibili la durerile semenilor noştri. Azi haitienii, mâine cine ştie cine.
Nu este emoţionant? Este. Sentimentul de solidaritate face minuni. Te scoate uneori din grearele morţii. Sentimentul că cineva, în celălalt capăt al lumii suferă alături de tine sau se pregăteşte să-ţi întindă o mână de ajutor, dezinteresat, este balsam curat pentru suflet.
Să revin la pretenarul nostru, reamintindu-i că în 1990 STATUL OLANDREZ a ajutat STATUL ROMÂN. Şi nu a fost singurul ajutor. Astăzi STATUL ROMÂN a ajutat STATUL HAITI cu 50 000 de euro. Jenant, nu-i aşa, pretene? Eu dacă aş fi fost şeful statului Haiti aş fi returant suma, însoţită de o scrisoare de mulţumire. Vă mulţumim, dar dacă atât puteţi scoate din visterie, înseamnă că sunteţi mai amărâţi ca noi.
Iniţiativa civilo-politicianului giurgiuvean este lăudabilă. Tocmai mă grăbeam să mă înscriu în armata bloggerilor donatori, când, constat că sunt într-o mare şi grea dilemă. Mai am credit 2 euro în celular. Cui să-i donez? Milioanelor de haitieni sinistraţi de un cutremur devastator sau milioanelor de români sinistraţi de politicieni devastatori precum pretenarul nostru?
Vreau să ies din dilemă. Cine-mi arată calea? Accept o sugestie chiar şi din partea bloggerului de la capătul acestui link.

29 ianuarie 2010

Năpârcile portocalii îşi fac de cap

În urmă cu circa 2 ani, în campania electorală pentru alegerile locale, atrăgeam atenţia supra faptului că oamenii din PDL Giurgiu, păstoriţi pe vremea aceea de Valentin Adrian Iliescu în calitate de preşedinte de filială, au instaurat teroarea portocale peste judeţul Giurgiu. Deviza lui Valentin Adrian Iliescu a fost LUPTA PE VIAŢĂ ŞI PE MORTE.

Candidaţii percum actualul primar de la Comana, candidatul la funcţia de primar al municipiului Giurgiu, Gicu Iorga, candidaţii PDL din Mihăileşti, Ghimpaţi sau Iepureşti au preluat deviza ca pe un îndemn şi au acţionat în consecinţă. Cine nu era cu PDL, era prigonit, ameninţat, şantajat, bătut.

Teroarea portocalie s-a mai domolit în anul 2008- 2009, ca în acest an să explodeze pur şi simplu, să ajungă, aşa cum spunea vicepreşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, liberalul Dumitru Gavrilă, la un adevărat jihad. Eu nu aş zice „jihad”, pentru că Jihad înseamnă Războiul Sfânt, ori în cazul de faţă nu vorbim de nimic sfânt în PDL.

Iată de ce fac această afirmaţie. Într-o conferinţă de presă, senatorul liberal Vasile Mustăţea ne spunea că a încercat în comisia de buget – finanţe din Parlamentul României, să obţină, fără succes, fonduri pentru remunerarea personalul neclerical din Episcopia Giurgiu, dat fiind faptul că dintre toate episcopiile cea de la Giurgiu are cel mai mic număr de personal. S-a solicitat măcar 20 de posturi pentru Episcopia Giurgiu. Răspunsul secretarului de stat Gherghina a fost stupefiant. „Dacă aprob pentru Giurgiu, trebuie să dau şi la alte Episcopii”. Respectivul Gherghia nu are habar cu spune. Episcopia Giurgiu, nou înfiinţată, se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte numărul de personal neclerical (şi poate şi clerical) care ajută la bunul mers al treburilor episcopale. Ca să vă faceţi o idee, aflaţi că prima Episcopie de deasupra Giurgiului, într-un clasament ad-hoc, are un număr de personal dublu.

Acesta a fost un exemplu care ne arată că reprezentanţii PDL-ului nu au nici un Dumnezeu, aşa că nu vorbim de un jihad, ci de o hoardă sălbatică pornită împotriva a tot ce nu trăieşte, nu simte sau nu respiră portocaliu.

25 ianuarie 2010

Teroare portocalie în judeţul Giurgiu

24 ianuarie 2010

Ioneleee, dragăăăă

Am fost abordat zilele aceste de un prieten (pot spune aşa, Ionele, sau exagerez?), care, printre multe lucruri frumoase, se ocupă şi cu politica (Spuneţi, dumneavoastră dacă îndeletnicirea asta o trecem la bine sau la rău -n.n.). Mă întreabă, cu o unda de reproş, de ce nu poate posta pe blogul meu comentarii. "Am postat un comentariu la articolul : Îmi vine să vomit.". (Citiţi ceva mai jos articolul -n.n.).
M-am prins imediat ce l-a deranjat. Am scris acolo că avem o clasă politică de căcat. Şi nu avem??? Bineee, atunci reformulez: avem un căcat de clasă politică!
Mi-am exprimat nedumerirea cu privire la "imposibilitatea" sa de a comenta pe blogul meu. Este pentru prima dată când cineva doreşte să-şi exprime un punct de vedere şi afirmă că "nu i se permite". Cum aşa ceva este cu neputinţă, l-am rugat să mai verifice o dată dacă a trimis sau nu comentariul.
"Mai bine că nu a apărut", imi spune. "Când am citit ce ai scris, prima reacţie a fost să te contrazic. M-am mai interesat care-i treaba cu zvonul ce se vântură prin târg şi mi-am zis: mai bine că nu mi-a apărut comentariul".
Aşadar, mai postrează, seara, pe la noi, Ioneeele, dragăăăă. Blogul e deschis oricărui cititor care se exprimă decent. Dar pentru asta, ca în bancul cu omul care se ruga la Dumnezeu să câştige la LOTO, trebuie să şi trimiţi comentariul pentru a fi pus la dispoziţia naţiei române. De data asta, te-ai oprit la ţanc!