Apostilă peste trup
Să mergem, nu mă mai încape
Acestă clipă îngustă şi ostilă
La marginea câmpiei între ape
Să-mi pui pe trupu-mi apostilă
Grăbeşte pasul, vine despărţirea
Eu am de mers pustiul drum
Sigur nu mă va vedea pădurea
Căci are-n ochi rimel de fum
Cu pas uşor, ca într-un vis cu păsări
Să ne ascundem chicotind în nori
Să risipim cu grijă peste zări
Serafice săruturi iradiind culori
Grăbeşte pasul, să nu mă prindă zorii
E drum de mers, cărarea-i desfrunzită
Mi s-au sleit de sete şi cocorii
Cu desparţirea în dureri zidită
Tu ştii că eu nu am secrete terne
Şi nu te-nfăşor pervers în vorbă rară
Cu foc marturisesc că mi se cerne
Clipa de taină într-o explozie stelară
Eu am să plec cu viză în eternitate
Să mă întroc purificat de zgură
Aşa cum se renesc mereu înaripate
Păsările phoenix din rugul de căldură
(Se dăruieşte soţiei mele Gina)
Traian Metaxa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu