14 noiembrie 2009

Cine vrea un om fără Dumnezeu la Cotroceni?

In 1995 primul copil al sotilor Antonescu a murit. Cativa ani Crin si Aurelia au incercat sa faca al doilea copil. Nimeni nu stia ca ea are cancer ovarian, pentru ca nimeni nu i-a facut analizele specifice. A reusit, dupa multe tratamente, sa ramana insarcinata si, in 2001, a nascut fetita, pe Irina. La cateva luni a aflat ca are un cancer care i-a cuprins tot organismul, pentru ca dintre toate formele, cancerul ovarian este cel mai parsiv si loveste pe tacute.
A urmat perioada de citostatice, timp in care Crin Antonescu cu o mana legana copilul mic, cu cealalta isi mangaia nevasta aflata in niste chinuri groazanice.
In 2004, Aurelia nu a mai suportat morfina si durerile pe care ti le da atat tratamentul indelungat cat si un organism cuprins de boala. Intr-o noapte, la ora 4 s-a aruncat de la balcon.
Asta este povestea primei sotii a lui Crin Antonescu, iar acesta a fost devastat de durere ani de zile.
Am simţit nevoia să o scriu pentru că, pe vremea când eram în plin tratament de cancer, domnul Băsescu a fost la fel de cinic şi cu mine. Numai că eu am supravieţuit.

(Text scris de Corina Drăgotescu – n.n.)

TEXT PRELUAT DE PE SITE-ul
http://www.impactnews.ro
(http://www.impactnews.ro/Politic/Povestea-suferintei-primei-sotii-a-lui-Crin-Antonescu-22904)


Numai cine nu a trecut prin citostatice şi radioterapie, după ce a fost diagnosticat cu cancer, poate să fie atat de cinic. Sunt momente când te rogi la Dumnezeu să te ia. Sunt momente când sinuciderea ţi se pare soluţia ideală de a ieşi din peisaj.
Eu, ca şi Corina Drăgotescu, am urcat această golgotă. Am trecut prin Iad. Ca şi noi, toţi ceilalţi trecuţi prin purgatoriu citostaticelor, avem la ce ne ruga. Şi când va decide El că misiunea noastră pe acest pământ s-a încheiat, ne va lua la EL. Suntem nişte oameni fericiţi pentru că avem la cine ne ruga. Traian Băsescu nu are la cine. El este un om fără Dumnezeu.
În campania trecută a lansat acelaşi atac josnic la adresa lui Adrian Năstase. I-a mers atunci. Crede că-i va merge şi acum? Sper din tot sufletul să nu-i meargă. A mers prea departe. El este cancerul democraţiei. Această tumoare trebuie extirpata pe 6 decembrie 2009



UPDATE.
Aud ca la o jumătate de oră după confruntare, Băsescu, speriat probabil de amploarea scandalului iscat de declaraţia sa, a ţinut să precizeze faptul că s-a referit la soţia sa, pe care nu a părăsit-o când era gravidă, renunţând să mai plece pe mare şi că nu a ştiut de drama lui Antonescu.
Posibil să spună adevărul, să fie sincer. Dar, cine-l mai crede? Românul are o vorbă despre unul care vorbeşte fără să ştie ce este durerea: Să-l ferească Dumnezeu...
Ar merita să spun: Să nu-l ferească, dar nu pot. Pot în schimb să mă rog pentru iertarea păcatelor lui. Iartă-l, Doamne, că nu ştie ce vorbeşte!

2 comentarii:

sandman spunea...

Cutremurator.

Metaxa spunea...

Cutremurator. Pentru el, nu pentru noi.