7 ianuarie 2010

Omar Hayssam se întoarce


Mohammad Munaf: «Omar Hayssam mi-a spus sa memorez numarul de telefon al lui Gabriel Oprea»
Un fragment dintr-o declaratie data de catre Mohammad Munaf in fata anchetatorilor români il aduce pe ministrul de interne propus de catre primul-ministru desemnat in proximitatea lui Omar Hayssam. Deputatul independent Gabriel Oprea apare cu nume si prenume, inclusiv cu numarul sau de telefon, in aceasta declaratie data in Irak de catre Mohammad Munaf.
Auzim că Siria este pregătită să-l extrădeze pe Omar Hayssam. Extrădarea are o componentă economică foarte puternică. Cum dracu vine asta, nu mă întrebaţi că nu am răspunsul corect, ci doar vagi bănuieli.
Ce pot anticipa este doar că se anunţă vremuri grele pentru cinstitul doctor Mohammad Yassin, mostenitorul “cinstit” al averii sirianului Omar Hayssam, după cum ne-a spus preşedintele Traian Băsescu.
În mod firesc nici Băsescu nu ar trebui să aibă nopţi liniştite. Măcar şi pentru faptul că cel catalogat de Băselu ca fiind capul mafiei, generalul Gabriel Oprea, a ajuns ministrul de INterne, la recomandarea locatarului de la Cotroceni.
Pe pagina a treia a declaratii, Mohammad Munaf notează următoarele: “OMAR HAYSSAM are relaţii puternice cu GABI OPREA, preşedintele PSD (indescifrabil) şi din câte mi-a spus OMAR HAYSSAM l-a ajutat cu tot ce a avut nevoie pentru alegeri cu o suma de 600-700 mii dolari americani şi mi-a mai spus OMAR că, dacă va păţi ceva, să-l sun pe GABI OPREA şi mi-a spus numarul sşu de telefon şi anume: 0721.121.212, dar mi-a spus săănu-l scriu, ci să-l memorez”.
Începe ţircusul. Fac pariu că nu vom afla mare lucru. Omar Hayssam va fi extradat în România pentru că nu mai are ce oferi americanilor. Este stors de informaţii. Vom primi o lamâie stoarsă. Dacă vom afla măcar cum a şters-o din România, să spunem mulţumesc.

Un comentariu:

F spunea...

Salutare,inscrie-te in directorul nostru de bloguri ,si iti vom lauda blogul pe 100 Ro.De asemenea,vei primi din partea noastra un link pretios,care va ajuta gigantul motor de cautare Google sa iti gaseasca articolele mai usor.Inscrierea e simpla,completezi formularul de pe pagina Director bloguri(vezi in partea de sus a sidebarului) si blogul tau va fi afisat alaturi de zecile de bloguri deja inscrise.Iti doresc numai bine!