A trebuit să se petreacă o nenorocire, cum a fost cea de la Maternitatea Giuleşti - am putea spune de la crematoriul Giulesti - ca un bivol negru să se trezească şi să realizeze că suntem cu toţii într-un mare rahat şi că dacă mai dăm mult din mâini şi din picoare o să facem valuri de o să ne intre rahatul în gură.
Cu toţii am realizat că sistemul este parazitat, este distrus, este prost gestionat, este subfinanţat, înregistrează o criză acută de personal şi de tehnică medicală, mai puţin caftangiul fără ruşine de la Cotroceni, pentru care sistemul sanitar românesc este o gaură neagră.
Bivolul negru a dat năvală în maternităţile din ţară să vadă cum stă treaba şi a constatat că în majoritatea maternităţilor condiţiile sunt comparabile cu Epoca de Aur pe care am abandonat-o acum două decenii (de împliniri măreţe).
Au venit specialiştii de la minister şi la maternitatea din Giurgiu din cadrul Spitalului Judeţean. De ce au venit, ce au constatat ne spune medicul Basil Stoica: "După tragicul accident de la Giuleşti ne-am trezit cu un arhitect venit de la minister cu un plan de modernizare a maternităţii, dar proiectul era făcut după un plan vechi de 30 de ani, care nu-şi mai are corespondentul în realitate la Giurgiu. Era pur şi simplu făcut pe genunchi, într-un birou. Tot aşa s-a procedat şi când ni s-a micşorat numărul de paturi pentru a reduce semnificativ finanţarea spitalului, fără să se ţină cont că actualul spital are şi rolul de unitate de urgenţe”.
Au venit, au constatat şi au plecat înapoi în cotârleţ. Mă îndoiesc că se va realiza ceva care să îmbunătăţească cât de cât situaţia de la Giurgiu. Ceea ce se face acum, vâlva asta, agitaţia asta, simulacrul ăsta de interes este praf în ochii oamenilor. Câtă vreme idioţii vor fi la butoane, apăsând la întâmplare pe ele, nimic benefic nu se va întâmpla. Dacă totuşi se va întâmpla vreo minune, atunci este pură întâmplare.
3 comentarii:
Maternitatea din Giurgiu este un adevarat dezastru si nu vorbesc de calitatea dotarilor ci de calitatea umana.
Sub supravegherea unui medic din Giurgiu am pierdut o sarcina (oh, da poate asa a vrut Dumnezeu, doar ca acel medic era departe de a realiza in ce stare ma aflam), sub supravegherea unui medic de la Giulesti am putut pastra o sarcina cu probleme, la Giurgiu am pierdut un copil (curetajul a fost facut in conditii inumane), la Giulesti am nascut un copil.
Asistentele de la Giulesti au fost ca niste bombonele. Cu o exceptie. Cele din Giurgiu au fost niste scorpii. Cu o exceptie.
In luna a 9-a am fost nevoita sa fac un control cardiac la Giurgiu, iar directorul de atunci al spitalului m-a intrebat de ce nasc cu un medic din Bucuresti. Uite-asa, ca sa-mi ofer mie o sansa la viata si copilului la fel.
Nu apar pe nimeni, cu atat mai putin pe asistenta in culpa profesionala de la Giulesti, dar daca asta s-a putut intampla la o maternitate cotata ca fiind cea mai buna din tara, nu vreau sa ma gandesc ce poate interveni la Giurgiu.
La subiect: si ce-a facut dr Stoica cand a constatat ca e ceva in neregula cu arhitectul respectiv si cu planurile lui? A facut o sesizare, o plangere, ceva? S-a dus sa-i transmita mai departe managerului spitalului?
Este cutremurator ce spui. Cei ce au urechi ar trebui sa auda. Radiografia pe care ai facut-o spitalului din Giurgiu este corecta.
MyEva as adauga la ce a spus Dan Damian doar ca si interbarile sunt absolut pertinente si ar merita un raspuns. Dar nu vom primi pentru ca la gargara nu-i intrece nimeni. Spitalul din Giurgiu este recunoscut la Bucuresti pentru ce se intampla in el. Nu de putine ori medicii de la Bucuresti cand aud ca a venit un pacient de la Giurgiu isi pun mainile in cap.
Sigur, nu trebuie sa generalizam. Sunt si cadre medicale si asistente, asistenti, excelenti la Giurgiu. Dar prea putini.
Trimiteți un comentariu