Istoricul Marius Oprea afirmă, într-un interviu acordat pentru România Liberă, că nu există nici un domeniu care să nu fie afectat de influenţa „sistemului", adică de vechea reţea extrem de eficientă a foştilor activişti şi securişti, „continuată astăzi" de odraslele lor. Unul dintre exemplele acestei continuităţi se află chiar în partidul de unde provine Marius Oprea, fiindcă istoricul a fost pus la colţ în PNL de un fost colaboraţionist al regimului comunist. Dar colaboratori sunt şi la vârful altor partide, afirmă istoricul.
"Nu cunoaştem situaţia ofiţerilor acoperiţi, nu ştim exact, de pildă, situaţia lui Stolojan. De pildă, Theodor Stolojan lucra şi pentru Securitate, câtă vreme era contabilul conturilor de aport valutar special (AVS), pe scurt, conturile lui Ceauşescu, rezultate din vânzarea saşilor, evreilor, plus afacerile intermediate prin Crescent a lui Voiculescu şi alte firme de la ICE Dunărea. Toţi aceşti bani veneau la AVS, iar Stolojan le ţinea contabilitatea, ceea ce presupune o strânsă legătură cu Securitatea, chiar dacă aceştia îl numeau „personal militar civil" (PMC). Erau în jur de 2.000 - 3.000 de astfel de PMC-işti, iar Theodor Stolojan este unul dintre ei, însă dosarele lor nu au fost scoase la iveală", declară Marius Oprea.
SURSA: http://www.cotidianul.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu