Deputatul de Giurgiu Dan Păsat (PDL) a evitat arestul grație ajutorului neprețuit primit din partea colegilor din PDL, UDMR, UNPR și Minorități care l-au făcut scăpat. Opoziția a fost prezentă în sală dar nu a votat, dând astfel posibilitatea pedeliștilor și aliaților lor să demonstreze că nu obstrucționează justiția, așa cum s-au lăudat, și vor da curs solicitării DNA în ceea ce-l privește pe Dan Păsat acuzat de șantaj.
Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat, în ciuda recomandărilor președintelui Traian Băsescu. Prin vot secret Păsat a fost pus la adăpost dintr-un motiv simplu. Dacă astăzi Dan Păsat era dat pe mâna justiției, mâine putea veni rândul oricui. Se crea un precedent periculos pentru arcul guvernamental.
Mingea se află acum în curtea Cotroceni. În mod firesc președintele Băsescu ar trebui să se delimiteze de PDL, pe care de curând l-a acuzat că are grave probleme cu corupția.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu