5 mai 2009

IPS Teodosie Tomitanul acuzat în presă că ia şpagă

L-am cunoscut pe IPS Teodosie Snagoveanu, actualmente arhiepiscopul Tomisului, cu câţiva ani în urmă, pe vremea când, de pe funcţia de vicar al Bucureştiului avea în competenţă şi zona Giurgiu. IPS Teodosie Snagoveanu a avut o contribuţie decisivă la înfiinţarea în Giurgiu a unui seminar teologic. Acesta a fost contextul în care eu şi colegi din presa locală ne-am întâlnit cu IPS Snagoveanu. De asemenea, nu de puţine ori IPS Snagoveanu a fost prezent la serbările oraşului Giurgiu, de Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Întâlnirea, şi cele câteva cuvinte schimbate cu IPS Snagoveanu, mi-au lăsat impresia că mă aflu în faţa unui erudit, un prelat plin de har Dumnezeiesc. Nu putem intui atunci că peste circa 10 ani de numele IPS Teodosie se vor lega câteva scandaluri de presă. Despre activitatea şi viaţa IPS Snagoveanu s-au scris şi lucruri bune şi rele. De la implicarea sa în politică, în viaţa spirituală a unor localităţi, în demararea acţiunii Lumină de la Malul Mării şi până la o pretinsă colaborare cu Securitatea.
Zilele acestea presa naţională publică un articol în care ISP Teodosie Tomitanul, fost Snagoveanu, este implicat într-un caz de corupţie şi luare de mită.
Postul Realitatea TV a difuzat un film, realizat cu camera ascunsă de către un jurnalist sub acoperire. Vă invit să-l vizionaţi şi continuăm după.

video

...


Ei bine, navigând pe Internet am găsit o somaţie emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, în urma analizării reclamaţiei cu nr. 9534/02.07.2007 adresata de Patriarhia Româna, către postul de televiziune OTV, datată 14 septembrie 2007, prin care postul OTV este obligat să, cităm din respectiva somaţie: "(…) difuzeze, în ziua de 15 august 2007, timp de 10 minute, în intervalul orar 20.50-21.00 urmatorul text:
"Consiliul Naâional al Audiovizualului a constatat că, prin conţinutul ei, ediţia din 01 iulie 2007 a emisiunii "Dan Diaconescu Direct", s-a transformat într-un act de acuzare publică la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi a reprezentantilor acesteia, cărora li s-au adus grave acuzaţii de natură morală şi penală, nedovedite, fapt care nu poate fi acceptat într-un program audiovizual nici din punct de vedere legal şi nici moral.
Dl. Dan Diaconescu a permis invitaţilor emisiunii să formuleze un discurs plin de nuanţe tendenţioase, susţinându-i în mod indirect, fără a le solicita să probeze în vreun fel afirmaţiile acuzatoare.
(………) Dan Diaconescu, a permis difuzarea emisiunii cu încălcarea principiului imparţialităţii, fapt ce a condus la imposibilitatea ca publicul să-şi formeze o opinie corectă şi obiectivă despre subiectul propus spre dezbatere."

În fapt, ce s-a întâmplat în emisiunea respectivă şi a declanşat reacţia Patriarhiei Române? Ei bine, s-a discutat pe marginea şpăgilor ce se oferă pentru un post de preot sau pentru susţinerea masteratului.
Cităm din somaţia CAN (……)”Invitatul Silviu Alupei a afirmat că, pentru ocuparea unui post de preot în capitală, se cer 40.000-50.000 de euro.
De asemenea, un alt invitat din studio, dl. Doru Iuga, a afirmat că li s-a cerut unor studenţi de la o facultate de teologie câte 20.000 de euro pentru luarea masteratului; ulterior (la ora 22.17.05), revenind asupra celor spuse cu precizarea că suma care a fost solicitata a fost de 20 milioane lei şi nu de 20.000 de euro.
La ora 00.49.46, dl. Dan Diaconescu a citit un mesaj de la un telespectator: "Pentru un post de paroh trebuie să dai o şpagă de la 10.000 de euro în sus".
(N.N. Jurnalistul Alupei s-a adresat cu apelativul "Şpagoveanul" când a adus discuţia despre IPS Teodosie Snagoveanu. La intervenţia lui Diaconescu a recunoscut că acesta se poate bucura de apelativul de neşpagoveanu până la proba contrarie.)
Aşadar, după doi ani toată această telenovelă cu miros de şpagă are un nou episod. Dacă filmuleţul, prezentat ca dovadă de către jurnaliştii de la România Liberă şi difuzat de postul Realitatea TV se dovedeşte a fi real şi nu trucat în vreun fel, aşa cum susţine purtătorul de cuvânt al Episcopiei Tomisului, atunci CAN să strige în gura mare în centrul Capitalei, în faţa sediului OTV, timp de 10 minute: Am fost minţiţi de Patriarhia Română, ne cerem scuze!
De asemenea, să înainteze Patriarhiei Române un protest, cerându-i să repună adevărul în adevărata sa lumină. La rândul meu promit să-mi schimb radical impresia pe care am avut-o cu privire la IPS Teodosie Snagoveanu, actualmente Tomitanul.

Ca bonus vă oferim o scurtă secvenţă în care IPS Teodosie ne vorbeşte despre misiunea preoţilor.

video

Ultima oră. Procurorii constănţeni s-au autosesizat. Va urma o anchetă, care, dacă nu intervine BOR-ul solicitând retragerea procurorilor în favoarea unei anchete interne, desfăşurată după canoanele bisericeşti (nu spun acum mai multe), merită atenţia noastră. Echipa de şoc de la OTV (Magda - Ogică) are marfă proaspătă.

Niciun comentariu: