9 mai 2009

Fotbal, politcă şi huliganism

Confruntările dintre echipele Dinamo şi Steaua nu mai sunt de mult timp “eterne”, “fascinante” şi nici derby-uri, sunt simple întâlniri între 22 de indivizi încălţaţi ca nişet vite în ghete cu crampoane. Am urmărit “derby-urile” an de an. Rar mi-a fost dat să văd o întâlnire atât de stearpă, de lipsită de culoare şi respect pentru fani.
Atâta vreme cât indivizi precum Borcea, Becali, Turcu, Penescu, Mititelu, Dragomir, Sandu, Iacu sau Niculae, şi încă mulţi alţii, sunt implicaţi în fotbal, politică şi economie România nu poate arăta altfel decât aşa cum sunt tribunele. Adică o ţară ieşită din minţi, pregătită şă-şi dea singură foc la valiză. Evident, nu vorbim de valiza lui Becali şi nici de gazul lui Borcea. Vorbim despre o valiză plină cu speranţe risipite.
Spectacolul de sunet, isterie şi lumină din tribună nu este altceva decât o altă formă a huliganismului exprimat în teren, pe banca de rezerve, în lojă, în consiliile de administraţie ale celor două formaţii.
Dacă fotbalul nu s-ar fi jucat pe goluri, ci pe nasturi, tot 1 la 1 ar fi fost. Steliştilor şi dinamoviştilor le este perfect perpendicular pe ce joacă. Ei ştiu una şi bună: presa să înceteze să-i mai critice, fanii să nu-i mai înjure, portofele pline ca să-şi piardă nopţile prin discoteci.
România se arată încă o dată anapoda. Când în Europa se joacă fotbal de înaltă clasă, din ce în ce mai frumos şi eficient, la noi totul e pe dos. Ai senzaţia că fotbaliştii noştri văd totul în oglindă. Ei joacă, pardon, evoluează, din ce în ce mai prost, sunt din ce în ce mai stupizi. Ca şi conducătorii şi antrenorii lor.

Niciun comentariu: