7 iunie 2009

Hitler vedetă în revista LIFE



Cu ocazia aniversarii a 65 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia, revista Life a pus in circulatie un set de fotografii color cu Hitler. Fotografiile au fost ţinute până acum în secret şi-l arată pe dictator în diferite ipostaze în perioada 1936-1945.
Fotograful german Hugo Jaeger a ţinut fotografiile ascunse până în anul 1965 când s-a decis să le pună la dispoziţia redacţiei Life. Evident pe o sumă consistentă. Conducerea revistei a decis să pună în arhivă pozele, considerând probabil că ar produce un scandal de proporţii dacă le-ar fi dat publicităţii. În anul 2009, cu ocazia aniversării a 65 de ani de la marea debarcare, practic momentul în care Al Doilea Război Mondial a intrat în faza finală, redactorii au considerat că este cazul să-l readucă, astfel, pe dictator în atenţia opiniei publice. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă o revistă din România ar fi procedat astfel? Cum ar reacţionat CNA dacă, să spunem, PRO TV, Antena 1, Realitatea TV sau OTV sau oricare alt post de televiziune ar prelua această ştire şi ar da pe post câteva fotografii cu Hitler?
Suntem noi, oare, pregătiţi să ne asumăm istoria aşa cum este ea? Fără farduri, fără trucaje, fără interpretări tendenţioase, fără patimă, fără manipulări?

Fotografiile pot fi urmărite pe site-ul http://www.life.com/

Un comentariu:

Dan Gheorghe spunea...

nu cred ca suntem in stare sa ne asumam greselile. cel putin noi, romanii. avem destule defecte. si vrem sa fim mai buni. dar pana cand nu ne vom privi in oglinda si nu ne vom recunoaste partile rele, nimic bun nu pare sa se intample!