Maestrul Adrian Păunescu se află într-un moment de cumpănă în existenţa sa. I-am citit zilele trecute excepţionalul editorial "Scrisoare către urmaşii mei", din Jurnalul Naţional, şi mi-am şters pe furiş lacrimile iţite în colţul ochilor să nu fiu surprin de colegi. Nu ar fi fost niciun necaz, dar nu doream să mă vadă într-un moment de slăbiciune. Mai mult ca oricine îi înţeleg omului şi poetului Adrian Păunescu suferinţa şi nevoia de a-şi expune public dezamăgirea că a trăit, trăieşte încă, trăim cu toţii, într-o ţară pe nedrept blestemată, căreia nu-i poate vindeca rănile. Oricâte răni şi-ar asuma. Oricâte răni ne-am asuma.
Urcăm împreună aceeaşi Golgotă şi doar bunul Dum,nezeu ştie dacă vom reuşi să ajungem în vârf. Important este că avem puterea de a lua în piept acest destin.
Maestre, să-ţi dea Dumnezeu putere şi sănătate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu