Traian Băsescu, prezent la Paris într-o vizită de stat, a declarat în faţa reprezentanţilor diasporei româneşti, a românilor aflaţi în Paris pentru o vreme mai lungă sau mai scurtă, că este dezamăgit de actuala formulă de guvernare. Nici nu e prea greu să fii dezamăgit. Ei, da, Băsescu este dezamăgit de H2O-ul de ploaie PDL-PSD.
Când a clocit actuala formulă PDL-PSD, Băsescu s-a arătat extrem de mulţumit, de parcă ar fi produs apă grea pentru reactorul nuclear al unui guvern ciudat. Mai mult, l-a parafrazat într-un fel pe Mihai Viteazu, declarând că şi-a văzut visul cu ochii. A mai spus în decembrie 2008: "Este un compromis, care nu compromite.". Dar, să revenim la omul nostru revenit din Franţa. Declaraţia sa a fost dată la Paris nu întâmplător. Românii din Paris nu ştiu să huiduie, nu ştiu să fluiere, dar mai ales nu înţeleg cum poate dreapta să se alieze cu stânga, cum pot coabita la guvernare două partide care s-au muşcat de părţile moi ani de zile. Românii din Franţa cred orice spune Băsescu, nu trăiesc cu el în cârcă zi de zi. Probabil l-au crezut şi când a spus că e dezamăgit. În felul acesta Băsescu şi-a primit iertarea.
Eu nu cred că este dezamăgit. Blufează. O spune la mişto. Are un dublu limbaj. Acasă va nuanţa declaraţia şi va spune că e dezamăgit de ministrii PSD. De aceea cred că s-a gândit că ar fi bine să spună ceva ce... n-a auzit Parisul. A reuşit. Uite că acum a auzit. Adică, demiurgul se arată dezamăgit de creaţia sa. Mai tranşant, ar fi putut să spună: "Am creat un monstru". Aşa ceva chiar nu a mai auzit Parisul din gura unui preşedinte de stat.
Bun, să spunem că este dezamăgit. Şi cu asta ce am făcut? Stăm aşa, cu dezamăgirea preşedinţială în spate? Dezamăgirea lui Băsescu nu este o cocoaşă să poţi pune mâna pe ea, ca să-ţi meargă bine. Nu. E o dezamăgire care produce nenorociri.
Ei, şi? Preşedintele e dezamăgit, ursul merge mai departe. Şi dacă e dezamăgit ce câştig avem? El cu dezamăgirea noi cu nenorocirea. S-a mai arătat odată dezamăgit, când şi-a asumat responsabilitatea pentru decizia de a promova legea de mărire a salariilor profesorilor. Bravo! Şi? Care-i costul pe care ar trebui să-l plătească pentru această decizie eronată? Nu ne-a spus. În schimb a arătat cu degetul cine-i de vină. Dacă a murit Coposu, atunci Tăriceanu e de vină. Şi pentru ultima dezamăgire, tot Tăriceanu e de vină. Să vă fie clar. Trist este că avem la Cotroceni un om dezamăgit. Care ne aminteşte de Primarul General al Capitalei, dezamăgit că nu are majoritate în consiliul general.
Dacă primul om în stat se arată a fi (auto)dezamăgit, atunci ce să spunem despre poporul acesta, obligat zi de zi să-şi înghită lehamitea precum gălbenuşul puiul de găină? Poate fi şi el, cel mult, dezamăgit de Preşedinte? Da. Poate. E o dezamăgire legitimă. Poporul are dreptul să fie dezamăgit şi chiar plin de lehamite. Preşedintele, nu. Dezamăgirea la el trebuie urmată de o demisie. Or, aşa ceva nu veţi vedea. Nu numai la Băsescu. La niciun om politic din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu