Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Sud, aflată acum sub patronajul unor italieni, are, după părerea mea, o serie de angajaţi tâmpiţi. Şi la sediul central din Bucureşti şi la filiala Giurgiu.
Ca să-ţi rezolvi o problemă legată de furnizarea energiei electrice trebuie să suni la Bucureşti. Apăs tasta 3 pentru Giurgiu. Sunt avertizat că apelul va fi înregistrat. Îmi răpunde în fine o fătucă. Mă întreabă dacă sunt din Bucureşti. Nu, domnişoară, din moment ce am apelat tarsta 3 pentru Giurgiu.
O simt ca deja s-a enervat. Mă întreabă ce probleme am.
Doresc să mi se schimbe siguranţa de pe holul blocului. E defectă.
Unde locuiţi, mă întreabă. Îi spun adresa. Vă rog să-mi daţi un punct de reper, îmi spune. Cum adică, întreb eu?
Foarte bine, un punct de reper ca echipa să ajungă la dumneavoastră. Păi, ce punct de reper mai clar poate fi decât blocul unde locuiesc?
Domnule, vă bateţi joc de noi? Din contră, răspund, eu am crezut că dumneavoastră faceţi o glumă.
Enervată deja, duduia îmi cere un punct de reper. Ce fel de punct de reper, domnişoară, că, sincer, nu vă înţeleg.
Spuneţi-ne unde este blocul dumneavoastră, ce are în jur, un punct de reper, o biserică, un spital...
Domnişoară aveţi o problemă cu capul? Vă dau ca reper un alt bloc, nu o biserică sau un spital. Nu avem aşa ceva între blocuri.
Vă rog să-mi daţi numărul de telefon şi să staţi acasă până vine echipa.
Când vine?
În 24 de ore.
Şi eu să stau acasă 24 de ore? Vă las numarul de telefon şi echipa să ma sune când soseşte la blocul meu, şi eu, dacă nu voi fi acasă, sosesc imediat.
Nu se poate. Echipa nu va sună.
Atunci de ce vă trebuie numărul de telefon?, întreb eu ridicând tonul.
Vă rog să vorbiţi frumos. Eu execut o procedură.
Tâmpită procedura aveti... Alo.... alo.... alo!
Duduia nu-mi mai raspunde. Mi-a trântit telefonul.
Aştept 24 de ore. Nu se întâmplă nimic. Siguranţa de pe holul blocului mă stresează continuu.
A doua zi dau din nou telefon. Îmi răspunde o altă fătucă. Îi spun că echipa de intervenţie nu a sosit nici după 30 de ore. Rămân stupefiat când aud că sesizarea mea nu a fost înregistrată.
În fine, nu mai lungesc vorba. Fac o nouă sesizare. După 24 de ore soseşte echipa formată din 2 indivizi. Din Giurgiu, nu din Bucureşti!!! Unul avea în mână un patrent şi o şurubelniţă. Celălalt o lanterna. Mă întreabă ce problemă am. Le spun că am probleme cu siguranţa de pe holul blocului. Se uită la tablou şi-mi zice. E ridicată. Poate vă face vreun vecin o glumă proasta. E cuplată, pentru că am cuplat-o eu. Siguranţa pică fie ca e zi, fie ca e noapte. Fie că am consum mare, fie că am consum mic. Se aude în interiorul ei că face scurt-circuit. E defectă.
Hâm, face cel cu şurubelniţa în mână. Trebuie schimbată. Ok, spun eu, răsuflând uşurat. Schimbaţi-o. Păi, îmi spune patentosul, nu avem aşa ceva. Vă duceţi şi cumpăraţi şi o schimbaţi dumneavoastră.
Cumm să fac aşa ceva? Îmi este teamă să nu mă electrocutez. Trebuie oprit curentul de la panoul general de la intrarea blocului.
Ei aş, zice patentosul. Cu puţină grijă o schimbi. Sunt doar două fire.
Suficient încât să ma facă să râd cu părul vâlvoi, încerc eu o glumă răsuflată.
Atunci, spune colegul cu lanterna, putem să eliminăm siguranţa şi nu mai sare.
Mi se pare extrem de logic ce spune lămposul, numai că eu am nevoie de siguranţă.
Ei, aş, zic eu. Nu există. Vreau să-mi schimbaţi siguranţa.
Atunci cumperi una nouă şi venim noi mâine şi o schimbăm.
De ce nu acum? Mă duc iute şi cumpăr una.
Nu avem timp de aşteptat. Noi plecăm la sediu.
Şi aşa au şi făcut.
Mai vreţi alte exemple ca să vă conving ce idioţi sunt în respectiva societate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu